La 25 km drum de Suceava, prin nişte hârtoape pitoreşti, cu voinţă şi o maşină de care să nu-ţi fie milă, poţi să ajungi taman la badea Ciprian Porumbescu în poartă. Nu l-am găsit când am ajuns. L-or fi căutat şi alţii, de aceea bănuiesc că oameni hotărâţi au bătut belciuge în uşă, ca să ferece intrarea.
Am avut un dram de noroc. Am găsit o fereastră deschisă prin care am furişat, curios, obiectivul aparatului de fotografiat. Aşa am obţinut o poză cu pianul pe care or fi răsunat vreodată cântece ticluite de maestrul Baladei. Era ziua mea de naştere. Am luat-o ca pe un cadou. Poza a ieşit slabă pentru că perdeaua avea chef de joacă. Dar când mi-e dor de Porumbescu, mă uit la pianul lui. În zilele bune aud chiar poveşti pe note…
