De la Bruxelles la Paris făcusem cu maşina vreo 3 ceasuri şi jumătate. Prietenul meu avea ceva treburi în acest cartier liniștit al Parisului. M-a lăsat într-o curte interioară a unui tronson cochet de locuinţe şi mi-a explicat pe unde s-o iau ca să ajung unde vreau. Oraşul meu de vis era Parisul, iar Turnul Eiffel stătea ca lumânarea pe tortul tuturor zilelor mele de naştere. Eram convins că nu există ceva mai interesant de văzut, că după ce mi se va arăta în faţa ochilor, nimic nu va reuşi să mă impresioneze mai mult…

Mi-am luat soţia de mână, şi, cu emoţia primei întâlniri, am luat-o spre Turnul Eiffel. Aruncam cu coada ochiului priviri spre arhitectura pariziană dar nu vroiam să mă abat din drumul meu iniţiatic. Mi-a plăcut cum luceau liniile de tren prin mijlocul cartierului, am mai făcut câţiva paşi şi… a apărut.

L-am văzut prima dată, cum părea că se ridică pe vârfuri, ca să se arate după copaci. Apoi am văzut mai mult din el: o încrengătură metalică, neimpozantă, ceva de genul unui turn de televiziune. Am zis că e prea departe ca să-l văd aşa cum este: măreţ, simbol al Franţei şi visurilor mele de călătorie.

Am ajuns şi la picioarele monstrului sacru. O vopsea căcănie, acoperea structura metalică şi nişte plase ca cele care ascund lucrările de renovări ale clădirilor urâţeau visul pe care-l vedeam, iată, cu ochii. Târgoveţi bruneţi îmi propuneau să cumpăr apă plată la 0,5 litri contra a 2 euro. O coadă imensă, de stat cu orele, se înfăţişa în faţa celor cu gând să vadă Parisul de la înălţimea Turnului Eiffel. De ce?

M-am îndepărtat ca să nu mai văd imperfecţiunea metalică şi bulucul de oameni gălăgioşi. Mi-am făcut poze cu visul din copilărie, de la distanţă, nu puteam să plec pur şi simplu. Nu ştiu ce mă aşteptam să văd, parcă sunt şi azi un pic dezamăgit că Parisul stă, în topul frumuseţilor văzute de mine, undeva după Praga, Barcelona ori Viena. Am ajuns în faţa visului de o viaţă şi când mi-am ridicat privirea am zis: “Aşa, şi?!”

Poate cu altă ocazie Parisul mă va seduce. Nu sunt sigur că o să mă arunc în braţele sale prea curând. Poate că am păţit ca cel care bate la uşa amantei, în pripă, fără să se anunţe în prealabil. Eu cu zâmbetul pe buze, ia mirosind a tocăniţă, cu lingura de lemn din care se scurg zoaie pe şorţul înflorat…

foto Paris foto Paris (2) foto Paris (3) foto Paris (4) foto Paris (5) foto Paris (6) foto Paris (7) foto Paris (8) foto Paris (9) foto Paris (10) foto Paris (11) foto Paris (12) foto Paris (13) foto Paris (14) foto Paris (15) foto Paris (16) foto Paris (17) foto Paris (18) foto Paris (19) foto Paris (20) foto Paris (21) foto Paris (22) foto Paris (23) foto Paris (24) foto Paris (25) foto Paris (26) foto Paris (27) foto Paris (28) foto Paris (29) foto Paris (30) foto Paris (31) foto Paris (32) foto Paris (33) foto Paris (34) foto Paris (35) foto Paris (36) foto Paris (37) foto Paris (38) foto Paris (39) foto Paris (40) foto Paris (41) foto Paris (42) foto Paris (43) foto Paris (44) foto Paris (45) foto Paris (46) foto Paris (47) foto Paris (48) foto Paris (49) foto Paris (50) foto Paris (51) foto Paris (52) foto Paris (53) foto Paris (54) foto Paris (55)

Facebook Comments