Vremuri și cărți

Ca în cazul tuturor intelectualilor care poposesc pe acest blog… la început a fost cartea. Apoi femeia. Prima carte pe care am citit-o, cu adevărat, a fost manualul tehnic al tractorului U650. ABCD-arul nu se pune la socoteală, mai sărac în text decât un blog cu poze. După accea cred că a fost o carte despre normele de tehnica şi securitatea muncii în domeniul feroviar. Biblia, pitită pe bufetul de bucătărie, nu mă tenta. Am citit-o mai târziu. După ce concurenţa cu perechea de sâni şi pielea fină a primei femei din viaţa mea nu i-a mai dat nici o şansă…

Nu mai ştiu cum o chema pe puştoaica, mai înaltă decât mine, care se apăsa cu buzele ei cărnoase peste gura mea. Avea sânii tari, nerăbdători să fie atinşi pe sub bluza subţire, cu guler. Eram în curtea şcolii, la câteva minute sub apus, soarele încă frigea, prin piatra de râu prinsă în garduri. Fusta nu era scurtă, nici prea lungă. Avea chiloţi cuminţi, din bumbac, răsuflarea îi frigea, fesele erau reci…

Într-o zi, la prânz, mi-a spus că părinţii-i sunt plecaţi la ţară, iar sora intră în schimbul trei la 11 noaptea. I-am zis că nu ştiu să joc remi. A insistat că nu-i greu şi că o să-mi placă. N-am putut să-i spun atunci. Apoi, ne-am văzut în alte zile dar n-am mai stat de vorbă. Ne prefăceam că nu ne ştim. În acea seară m-am bucurat că am terminat de citit cartea despre manuscrisele de la Marea Moartă. M-am culcat târziu, trebuia să înapoiez cartea a doua zi…

Au trecut anii, în fine… Am început să nu mai fiu dependent de fişa de lectură. Aveam banii pentru cărţi. Înainte să plec în armată am citit despre cât de profitabil este ardeiul gras. Eram sigur că doar plecarea la UM 01769 stă în calea fericirii mele. Era blondă natural, doar când îi priveam sânii fără sutien îmi dădeam seama că stângul este mai mare decât dreptul. N-am crezut în relaţii la distanţă.În prima permisie, ba nu – a doua, i-am spus că n-are rost…

De Jurământ, a bătut 400 de km ca să vină la mine. Mi-a adus o carte. Aveam momente în care aş fi citit şi etichetele la pesmeţi, dar n-am putut s-o termin. Avea copertă lucioasă, cu titlu în relief, auriu.Am scăpat de spălat vesela, o săptămână, după ce i-am dat-o doamnei maistru bucătar militar. Nu i-am mai cerut-o înapoi.

Deşi la un moment dat n-aş fi crezut, am supravieţuit serviciului militar obligatoriu. În tren, spre casă, am citit Academia Caţavencu. Acasă mă aştepta o carte cu copertă portocalie, de Silvia Cinca. O carte interesantă,despre îngeri, nemurirea sufletului şi mântuire. Cinci zile mai târziu, într-o dimineaţă, pe la ora 6, soră-mea mi s-a aşezat pe pat spunându-mi: ” Am rămas singuri”. Am înţeles atunci dar am priceput o lună mai târziu, pe malul lacului din Costineşti. A doua zi am îngropat în pământ uscat o parte din mine. Alături de Mama mea.

Şi-acum citesc. Am pe caloriferul din baie “Un port la răsărit” de Radu Tudoran. N-am să vă spun ce scrie în ea. Încă o găsiţi în biblioteci…

2 Comments

  1. 1
    Mirela says:

    Frumos scris. Si in ciuda accentelor ludice, eu retin un text trist. Mi-a placut.

  2. 2
    eFoarteBine says:

    Bine că nu ai zis accente erotice, Mirela. Ludic sună mai a bibliotecă. 😛

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*