Nu-ți vine câteodată să te ascunzi după o cochilie de melc să nu te găsească toamna, să-i şopteşti la ureche furnicii că şiu-a uitat rufele agăţate pe culme?!
N-ai vrut niciodată să fii zmeul cel bun pe care-l înalţă vântul unei seri de duminică, să strigi după rândunici să mai stea… că le vei lua pe toate la tine în casă şi le vei da seminţe de dovleac şi tăiţei de casă?!
N-ai fi vrut să fii acolo când s-a scris calendarul, să-i ţii de vorbă pe meşterii tipografi, să le promiţi că le aduci cozonac şi ouă roşii dacă lasă pe hârtie numai aprilie şi mai?! Spune-mi că nu!
Azi noapte am visat că eram chitara care aducea greierii aproape de focul pe care-l făcea bunica, să gonească ţânţarii. Înainte să mă trezesc, cineva mi-a şoptit că dacă voi da mustul din 999 de struguri şoricelului care a ros şuba tatei, toamna n-o să vină anul acesta…
Nu-ţi vine câteodată să-ţi cauţi, prin ghiozdanul din pod, bărcuţa de hârtie, să-l iei şi pe motanul tău din pluş, să laşi să se umple cada din baie, şi îmbarcaţi fără teamă de piraţi să plecaţi împreună, acolo unde toamnei îi e frică să vină?!
N-ai vrea…?! Ce spuneam?!… Miroase frumos. Mama a făcut din nou pâine caldă.
