Unde căutăm fericirea

E greu de spus care ar fi acel lucru care să-ţi aducă deplina mulţumire. Dacă n-ai bani ai fi tentat să crezi că un portmoneu mai gros ţi-ar încălzi inima, în timp ce un miliardar însingurat, aflat în capul mesei bogate, ar fi bucuros să ştie care mesean îi este prieten adevărat şi care nu e decât un profitor ordinar.

Politicienii visează la cote bune în sondaje, croitorii îşi doresc să nu li se încurce aţa, fermierul vrea recolte bogate iar elevul note bune. Şi parcă tot n-ajunge…

Fiecare ne găsim în situaţia în care am dori „nu ştiu ce…” pentru că golul din sufletele noastre nu se lasă umplut cu una cu două. Cu cât este mai de negăsit cu atât mai mult căutăm fericirea. O căutăm pentru că nimeni nu ne-a spus unde e.

N-am să fiu tocmai eu omul care să aibă impertinenţa să declare că a găsit fericirea. Dar daţi-mi voie să vă spun unde am căutat-o.

M-am uitat după fericire de vreo câteva ori chiar în borcanul cu mormoloci, în mirosul frunzelor de nuc, în soarele care se cocoţa dimineaţa în cais şi câteodată chiar printre mustăţile Zambilicăi. Am văzut fericirea dormind pe pernuțe de pisici.

M-am dus după fericire în cuibarul găinilor, am zis c-o zăresc în scânteile de cremene sau că trebuie să vină cu vaporaşul din celuloză.

Am aşteptat-o să vină odată cu soarele de pe plaja din Costineşti sau să-mi încălzească mâinile îngheţate. I-am văzut chipul răsfrânt în brăţara de la piciorul femeii care făcea ciorbă de burtă, am simţit-o lângă barca mea.

La un moment dat am avut impresia că fericirea a gonit ţânţarii de pe malul Dunării şi că tot ea mi-a aprins focul în dimineaţa acea ploioasă.

Fericirea…o las să mi se cuibărească la piept, să pună ketchup peste cartofii prăjiţi sa-mi trimită SMS-uri pe telefonul mobil. Zău, ce-mi mai trebuie?!

Comentează tu primul!

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*