Gânduri

Uliţa copilăriei

Cu câteva zile înainte de Paşte am avut un gând. Pe care l-am înfăptuit. Să vizitez locurile de unde am apărut pe lumea asta, să (re)văd casa în casa în care m-am născut. Am plecat în urmă cu  vreo 30 de ani de aici. Eram clasa a IV-a, atunci. N-am mai călcat de atunci prin aceste locuri.

Am căutat cu privirea pomul de care bărbaţii îşi legau caii, câtă vreme ei se omeneau la bufet. După ce i-am explicat cine sunt şi s-a minunat cât am mai crescut, nea’ Ilie mi-a spus că tocmai l-au tăiat acum o săptămână.

Casa în care m-am născut mă privea dărăpănată, prin ferestre vechi, vopsite în verde. Erau aceleaşi. Am recunoscut cârligul. Poarta curţii era aceeaşi, mirată că de data aceasta nu o mai trântesc de perete.

Pe tanti Ana Moraru, am găsit-o în grădină. Caisul care-mi dădea fructe aromate nu mai era acolo, nici pompa unde mama spăla cartofii după ce-i curăţa. Nea’ Vasile Moraru a murit anul trecut. “ Acum se face anu’” – îmi spune lăcrimând tanti Ana. Mi-o aduc aminte cum stătea, pe scări, după ce întindea un preş, şi mânca seminţe. Nea’ Moraru avea barba aspră şi m-arunca în sus.

Pinul care-mi primea leagănul făcut din sfoară nu mai este. O femeie, pe care n-o cunoşteam a întrebat-o pe tanti Ana: “E băiatul lu’ Nuţi?”

Nici Nuţi nu mai e.

ulita copilariei (1) ulita copilariei (2) ulita copilariei (3) ulita copilariei (4) ulita copilariei 6

Facebook Comments

1 Comment

  1. maria

    ..succes! esti prea bun sa te opresti!
    🙂 😉

Leave a Reply

Theme by Anders Norén