Ar trebui să fie o chestie simplă: turiștii se bucură de relaxare și distracție, iar operatorii din industrie se bucură de banii lor. Dar la cât se vorbește despre nemulțumirile turiștilor, (chiar) a hotelierilor, se pare că ecuația corectă nu e atât de simplă.
Ce vrea turistul. Turistul vrea condiții decente de cazare, asta însemnând curățenie, o saltea bună și apă caldă. Și mai vrea mâncare adevărată (adică nu ciorbă făcută cu vegeta). Și ar mai vrea ca toate astea, în trei zile, să nu coste cât salariul pe trei luni. Oricum, turistul nu se simte furat dacă e scump, ci dacă e scump și prost.
Ce vrea prestatorul de servicii în turism. Să nu pleci fără să plătești sau cu prosoapele. Să nu strici mobila, să nu pui picioarele pe pereți. La mare, să nu vii cu tot nisipul pe tine la duș pentru că se înfundă canalizarea. La munte, să nu intri cu tot noroiul de pe bocanci în cameră. Chestii de respect și 7 ani de acasă.
Ce vrea turistul de la ceilalți turiști. Da, bună dispoziția turistului nu depinde numai de hotelieri și ospătari. Dacă nimerești, la hotel, niște vecini scandalagii sau care ascultă muzică la maximum, s-a dus naibii toată starea de bine. Nici un copil plângăcios, de 2 ani, nu e o încântare, seara, într-un restaurant. Deci, de la ceilalți turiști vrei liniște și bun simț.
Câte banalități într-un text! Nu-i așa? Cu toții știam toate astea. Ori dacă nu ne-am gândit la ele, realizăm acum că sunt logice. Și atunci de ce este, totuși, așa greu să fie mulțumită toată lumea atunci când vorbim de turism?!
