“Templul Ursitelor” locul unde se împlinesc rugăciunile

Drumul te duce, natural, la mănăstirea ridicată întru slava sfântului Nectarie, dar nu aici voiam să ajung. Ba chiar era să fac cale întoarsă. De la mănăstirea lui Nectarie, o iei pe o cărare dichisită spre mănăstirea rupestră…

Undeva, aproape de buricul României, la vreo 45 km de Brașov și 20 Km de orașul Făgăraș, românul însetat de credință, mistere și chiar paranormal caută Mănăstirea rupestră din Șinca Veche. Localnicii spun că zona este specială, de aceea locul se mai numește și Templul Ursitelor, pentru că rugăciunile care pleacă din inimă își găsesc aici împlinirea. Așa o fi…

Eu am ajuns aici într-o duminică, la ora când credincioșii ajung acasă după ce au fost la slujba de dimineață. Fusesem “avertizat” că unii spun că au avut stări speciale în mănăstirea săpată în piatră.

Drumul până la “grotă”  este pitoresc, îngrijit cu migală de mâini harnice. Frumos. Nu multe lucruri care să te ducă cu gândul la un lăcaş de cult. Poate doar candelele aprinse, icoanele rezemate de pereţi şi bileţele cu dorinţele oamenilor, dosite prin crăpături cât să fie văzute numai de Dumnezeu. Săpat în piatră, un crâmpei de fereastră, mai mult imaginar, lasă loc să-ţi arunci rugăciunile spre cer. Dumnezeu îţi dă semn că te-a auzit, şi-ţi trimite o rază ca să te mângâie.

Pe pereţi am văzut scrijelite vreo două cruci, o stea a lui David cu un simbol Yin-Yang priponit în mijloc şi câteva semne tainice, nedesluşite. Nu am simţit nimic tulburător, special. Nici de bine, nici de rău. Ce să zic?! Poate că spiritul locurilor nu stă de vorbă cu toţi scepticii…

Până ajungi să vezi cu ochii tăi şi să te dumireşti dacă simţi sau nu ceva, ia de priveşte poze făcute la mănăstire, în drum spre… şi împrejurimi.

manastirea rupestra Sinca Veche (1) manastirea rupestra Sinca Veche (2) manastirea rupestra Sinca Veche (3) manastirea rupestra Sinca Veche (4) manastirea rupestra Sinca Veche (5) manastirea rupestra Sinca Veche (6) manastirea rupestra Sinca Veche (7) manastirea rupestra Sinca Veche (8) manastirea rupestra Sinca Veche (9) manastirea rupestra Sinca Veche (10) manastirea rupestra Sinca Veche (11) manastirea rupestra Sinca Veche (12) manastirea rupestra Sinca Veche (13) manastirea rupestra Sinca Veche (14) manastirea rupestra Sinca Veche (15) manastirea rupestra Sinca Veche (16) manastirea rupestra Sinca Veche (18) manastirea rupestra Sinca Veche (19) manastirea rupestra Sinca Veche (20) manastirea rupestra Sinca Veche (21)

Facebook Comments
About Marius Stroe 354 Articles
Dacă ți-a plăcut articolul, dă un SHARE ca să-l vadă și prietenii tăi! Nu uita să mai treci și mâine pe aici să vezi dacă nu cumva am scris altceva interesant. Cred că și acum mai sunt foarte multe lucruri de văzut și aflat de pe acest blog, așa că te invit să răsfoiești cât mai mult pe aici. Viața e frumoasă!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*