Odată ce te vezi cu buzunarele pline devii alt om. Uiţi că poate sunt unii care abia îşi duc traiul… Începi să spui că eşti filantrop, că iubeşti câinii… dar uiţi de suferinţa amărâţilor. Pentru că tu ai ajuns departe. Acolo unde se vorbeşte despre săraci dar nu se face nimic pentru ei.
La un moment dat, când simţi portmoneul cald, la piept, umflat de bancnotele foşnitoare, îţi închipui că ai o inimă mare. Tu eşti cel bun… dacă vrei poţi să fii cel mai bun. Dar societatea nu te merită.
Nu… Nu are rost să-ţi iroseşti generozitatea pe nişte amărâţi. Tu eşti puternic, dar tremuri că altul mai puternic decât tine, care are bani încât să-i plătească pe alţii să-i ţină, ar putea să te strivească într-o zi.
Gândul că proprietăţile tale şi banii pe care i-ai câştigat toată viaţa nu-i poţi lua cu tine în mormânt te omoară. Eşti neliniştit că amărâţii care te dezgustau, de cât de săraci erau, ar putea să picure ceară ieftină pe capacul sicriului tău din lemn de mahon…
