S-a dat drumul la Teambuilding pe Netflix și l-a văzut toată lumea. Unii sunt oripilați, alții zic că nu se întâmplă așa ceva în teambuilding-uri. Că e mai bine/rău.
Cred că judecăm aspru pentru că greșim și căutăm să ne identificăm cu personaje sau situații. De identificat nu trebuie să ne identificăm cu nici o fază, chiar dacă suntem corporatiști ori participanți la teambuilding-uri mai mult sau mai puțin deocheate. Producția cinematografica e o fantezie, e ficțiune, iar viața bate filmul.
Teambuilding e un film la care se râde; și atunci și-a îndeplinit menirea. Dacă noi vrem să facem comparații între film și realitate e dreptul nostru și nu vina scenaristului/regizorului.
Nu e film de Cannes, nu e scenariu de Băieșu, nu e regie de John Ford sau William Wyler ori Frank Capra. E un film unde se hăhăie. Atât.
E voie să mai mâncăm și pizza ori cartofi prăjiți cu ouă ochiuri fără să se supere masterchef-ii pe noi?!