Cine nu a auzit și nu a visat măcar un pic la marile universități din America care scot oameni de succes pe bandă rulantă? Harvard, Stanford, Yale și MIT sunt printre cele mai dorite din lume, dar sunt și cele în care se intră cel mai greu, ca să nu mai vorbim și de costurile unui singur an universitar la una dintre aceste facultăți. Ei, dar nimic nu este imposibil și cu siguranță acum este mult mai accesibil să aplici la ele decât era acum 10-15 ani. Avem români admiși an de an, ceea ce ne arată că se poate și că nimic nu e imposibil. Așa că, dacă ai încredere și știi că ești bun, dă-i bătaie, nu pierzi nimic dacă încerci.
În primul rând, acum este totul mult mai simplu. Ai acces la orice informație oricând cu ajutorul internetului și poți trimite documentele necesare online, rapid și facil, lucru ce nu prea părea posibil acum ceva ani. În urmă cu 10-12 ani, nu se știau atât de multe despre admitere, există un centru în București care te mai ajută cu admiterea și îți explicau ce e un SAT și ce scor trebuie să ai. Am înțeles că și acum mai ajută liceeni și se numește British Council, dă-i un search pe google că nu strică.
În urmă cu vreo 12-13 ani, documentele se trimiteau prin poștă, informațiile nu erau pe toate gardurile, însă tot am cunoscut pe cineva din Buzău care a reușit “imposibilul” de la acea vreme: intrase la Harvard. Foarte dezinvolt, cu mult bun simț și (prea) modest, aș zice eu, se apucase să învețe chimia din plăcere, în timp ce părinții lui îl puneau să aibă grijă de curte. Așa a ajuns să se îndrăgostească de formule chimice și ajunsese destul de departe: era olimpic pe țară, dacă nu și internațional (memoria îmi joacă feste că am mai adăugat ceva ani în buzunar). Oricum, rezolvase și cu partea financiară. Un an la Harvard costă acum cam 40.000 și 60.000 cu tot cu cazare și alte taxe combinate.
Nu mai țin minte exact cât era atunci, dar cu siguranță câteva zeci de mii. Îi oferise bursă cam 70-80%, iar de restul își găsise un job în campus, la librărie. Căci da, acolo există și un birou special care te ajută să îți găsești un part-time job în campus. Atunci, am înțeles că da, se poate, trebuie doar să vrei (și să ai și ceva în cap). Sunt destui români, cu rezultate foarte bune în mediul academic, care au reușit să intre într-una dintre universitățile din “Ivy League”, din care fac parte Harvard, Princeton sau Yale.
Procesul de selecție este într-adevăr destul de riguros, Harvard primește de exemplu în jur de 40.000 de aplicații în fiecare an, așa că totul este triat și analizat până la cel mai mic detaliu. Pe site-ul oficial, poți găsi toate informațiile necesare despre admitere, ce îți trebuie, ce medie trebuie să ai, câte recomandări, de la cine și ce aplicații trebuie să trimiți.
Un alt aspect extrem de important pe care îl iau în considerare majoritatea colegiilor din America e activitatea extrașcolară: vor să vadă ce hobby-uri ai, dacă faci sport, ce faci tu cu timpul tău liber și dacă ai făcut ceva notabil pentru comunitatea în care locuiești.
MIT sau Massachusetts Institute of Technology este un colegiu specializat pe știință și tehnologie. Și aici merg oamenii cu capul mare, cum îmi place mie să le zic. Nu trebuie să fii bun, trebuie să fii foarte bun și se știe că majoritatea celor de aici au un IQ peste medie. Datorită acestui lucru, unii studenți sau foști studenți ai MIT au format mai multe echipe de jucători de blackjack in zona Boston, Massachusetts. Pentru că îți trebuia disciplină și inteligență să conduci și să organizezi o echipă de blackjack, mulți dintre manageri, foști studenți ai MIT, recrutau membri tot din același colegiu. Astfel, au făcut celebru numele “Echipa de blackjack a MIT”. Nici în acest institut nu e ușor să intri, dar nici ieftin să stai. Un an de studiu costă în jur de 48.000 de dolari.
Stanford este o altă universitate de top, dar spre deosebire de MIT sau Harvard, aceasta se află pe Coasta de Vest, nu de Est, mai exact în California, în Sillicon Valley. Rata de acceptare e de doar 4,8%, iar scorurile SAT trebuie să fie cât mai sus posibile. Totuși, avem români care au reușit.
Sunt mulți oameni de seamă care au ieșit de pe băncile școlilor ăstora, nu o să mă apuc acum să îi înșir, unii au și renunțat la studiile lor, gen Zuckerberg sau Jobs, dar nu au ajuns rău. Totuși, fuseseră admiși la Harvard.
Scopul acestui articol este doar să vă dea impulsul că America nu mai este așa de neatins cum era înainte și, dacă voi credeți în voi, ați putea ajunge să studiați acolo. Pe lângă facultățile astea de top, sunt mult mai multe colegii bune fără pretenții așa mari. Baftă!
