România. Cu 100 de ani în spatele civilizației

poza New York 1917 acum 100 de ani
foto: www.shorpy.com

Poza asta este din New York – 1917. România nu arată așa nici măcar după 100 de ani.

Am citit pe HotNews un articol despre începuturile New York-ului. Este fantastic cum au reuşit europenii aventurieri să clădescă din nimic centrul financiar al lumii. Nu discutăm acum prin ce mijloace de japcă au luat în primire terenurile de la amerindieni. Vorbim despre cum oamenii au reuşit să făurească “raiul pe pământ” din terenuri care colcăiau de vietăţi sălbatice.

Mă uitam la filmuleţul de mai jos, cu New York-ul din anul 1903. Zeci de vapoare în port, depozite, fabrici, blocuri cu peste 10 etaje. În 1903.

Când mă gândesc la România acelor vremuri… nu-mi vine în minte decât Răscoala de la 1907. Noi aram câmpurile cu boii înjugaţi la plug. Nici acum, România nu arată cum arăta America în anul 1903. Da, suntem cu 100 de ani în urmă. Şi pentru asta nu cred că-s de vină guvernanţii. Din nici un an. Ăştia suntem noi. Ăsta e poporul român.

În 1905, americanii aveau metrou. Noi ne făceam nevoile în spatele casei. Asta e distanţa dintre noi şi civilizaţie.

Cu ce ne putem noi lăuda?! “Cu ospitalitatea” – mi se şopteşte din spate. Asta aşa este. Românului i-a plăcut, întotdeauna, să fie primitor de oaspeţi. Prindea o găină de la vecinul, o punea pe jar şi se îmbăta cu mare veselie alături de musafiri. Apoi îi invita să rămână peste noapte chiar dacă el dormea pe jos. Desigur, nu mai era treaba lui că a doua zi, musafirii nu-şi mai găseau caii. Ospitalier popor suntem. Poveşti. S-ar fi văzut asta în calitatea turismului. Dar cuvântul “calitate”, folosit în România, ar trebui să facă referire doar la produsele de import.

Noi ştim: toate acestea se întâmplă din cauza evreilor, ruşilor, nemţilor, ba chiar a americanilor. Nu-i vorbă că noi avem politică de stat miştocăreala, lenea şi lispa de bun simţ. Nu-i aşa că n-are nici o importanţă faptul că noi nu luăm nimic în serios, nici măcar pe noi înşine?! Oricum, noi ştim de mici că “merge şi aşa”. Ştim că “n-o fi dracu’ atât de negru.” Nu-i aşa? În plus ne apucăm de lucruri măreţe, le aducem la jumătate şi apoi le lăsăm aşa. Cam cum fac eu acum cu această postare. Nu-i aşa?!



Comentează tu primul!

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.