Mulți dintre noi ne gândim că avem nevoie de o schimbare. Nu atât ca să mai spargem monotonia, ci poate chiar ca să supraviețuim. Despre asta e cartea “A doua curbă”, de Charles Handy, care cu mărturii despre succesul sau eșecul înaintașilor ori contemporanilor noștri încearcă să ne determine să înțelegem nevoia de schimbare, dacă nu să și o facem.
Autorul aduce în discuție, la începutul cărții, conceptul matematic de curbă sigmoidală. Această curbă, spune Handy, “reprezintă linia tuturor lucrurilor umane, a propriilor noastre vieți, a organizațiilor și afacerilor, a guvernelor, imperiilor și alianțelor…”.
Curba are o tendință ascendentă odată cu investițiile și rezultatele apărute. Inevitabil apare un moment de maxim, după care curba coboară. Poate că panta coborârii este foarte lentă, dar finalul este final.
Autorul spune că perspectiva poate părea deprimantă, dar el vine și propune soluția: o A doua curbă. Atunci când intuiești că ești în vârful primei curbe, pregătește-te de urcare cu o nouă destinație pentru care vei porni la un nou drum. Interesant. Chiar vital.
M-a provocat și tulburat, în egală măsură, o propunere pe care ne-o face autorul, la finalul cărții. Închipuie-ți că închei socotelile cu lumea asta și ți-ai scrie singur necrologul. Ce ai spune despre tine? Ce crezi că ai fost, ce crezi că a fost viața ta pentru ceilalți, ce s-a ales de tine? Nu cred că poți să te gândești un pic la asta fără să fii tulburat. Ideal ar fi să vrei, după asta, să și schimbi ceva la tine. Cât mai e timp.
Hai să citim împreună ce spune Charles Handy, la finalul cărții sale:
Ca exercițiu la clasă, i-am rugat ocazional pe studenţi să facă exerciţiul necrologului. “Imaginaţi-vă”, le spun eu, “că muriţi pe la optzeci de ani. La înmormântarea voastră este multă lume, iar prietenul vostru cel mai bun a fost de acord, în avans, să țină un discurs de elogiere, dar l-aţi rugat să fie scurt. Scrieți ce ați dori să spună el, în mai puţin de 300 de cuvinte!”
De fapt, eu le cer oamenilor care de cele mai multe ori se află în punctul culminant al carierei lor, pe la 40 de ani, să-și imagineze că au ajuns la sfårșitul vieții lor și să privească în urmă
ce au făcut. CV-urile lor au fost de mult timp arhivate sau aruncate la coșurile de gunoi.Au trecut la alte lucruri. Pentru ce își doresc să fie amintiţi?Care a fost cea mai importantă contribuție a lor în viață? Ce vor lăsa în urma lor? Este un exerciţiu de trezire, aşa cum am descoperit atunci când l-am făcut eu însumi, dar ne oferă și ocazia de a visa. Este menit să ajute participanţii să își pună viaţa în perspectivă și să se concentreze asupra oricărui potențial neîmplinit.
[…]
Exerciţiul necrologului amintește de unul dintre sfaturile date de Solon, înţeleptul și legiuitorul atenian, regelui Cresus, care urmărea să fie felicitat pentru bogățiile, succesul şi fericirea sa: “Nu spune că un om este fericit până ce nu-i cunoști sfârşitul”. Mult prea adevărat, după cum s-a dovedit, din moment ce Cresus a pierdut ulterior totul, inclusiv regatul, și a sfârşit în lanțuri pe un rug funerar.Chiar și atunci când crezi că ai făcut suficiente lucruri, nu este așa, pentru că există mereu mai multe, până la final. S[ te odihnești înseamnă să riști nefericirea fără a avea vreo activitate, vreo speranță și, poate, cel mai rău fără cineva pe care să-l iubești.
Frederick Wiseman are 84 de ani; și-a prezentat ultimul documentar la Cannes în 2014. întrebat de ce continuă să facă filme, el a răspuns: “Toți prieteni mei sunt fie morţi, fie încă lucrează.” Există mereu lucruri de făcut, o a doua curbă care așteaptă să fie inventată.
Cartea a apărut la editura Publica, dar este stoc epuizat. Am verificat și pe rafturile altor librării online. Nu am dat de ea. Dacă vreți să o citiți, vă spun că o puteți găsi la Biblioteca online Bookster. Poate aveți noroc și lucrați la o companie care a făcut un abonament angajaților la această bibliotecă.
Ca angajat al Kiss FM, am abonament la această bibliotecă, dar deocamdată mă așteaptă un teanc de cărți pe care le-am cumpărat și nu le-a venit rândul la citit.
Apropo de citit, am scris asta acum ceva vreme: Cum să citești 50 de cărți într-un an
