Sputnik, agenția de presă guvernamentală rusă, funcționează, din 2016, și în limba română. Cum era de așteptat publicația online prezintă diferite „realități” politice, sociale și economice din perspectiva Moscovei. Și desigur în interesul strategic al acesteia.
De mai multe ori, am observat tonul fățiș pozitiv la adresa PSD și destul de critic sau absent în informații vis-a-vis de opoziția politică din România de azi.
Uite un exemplu care arată clar cum Sputnik plânge de milă PSD-iștilor atunci când DNA le-ar fi făcut „viața un coșmar”.
Când însă DNA trimite în judecată un politician de la PNL nu e nici o problemă
Pentru că altfel, probabil, s-ar strica impresia care trebuie lăsată: că DNA vrea la pușcărie numai PSD-iști. Cărora le face viața un coșmar.
Concret, atunci când liderul PNL Dan Motreanu a fost achitat de instanță la acuzația DNA de spălare de bani, Sputnik nu a scris nici un rând despre asta.
Iată știrea:
George Scutaru – fost consilier prezidenţial al lui Klaus Iohannis – a fost achitat luni de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care este judecat pentru spălare de bani.
În acelaşi dosar au mai fost achitaţi, tot pentru spălare de bani, fostul deputat PNL și fost secretar general al PNL Dan Motreanu şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale. (sursa: știrileprotv.ro)
Probabil, pentru că nu e PSD-ist, Dan Motreanu nu a mai fost victima DNA, iar procurorii nu i-au mai făcut viața un coșmar. Poate că or fi mai sensibili PSD-iștii, iar Sputnik le plânge de milă celor mai slabi. Nu-i așa?!