A venit pandemia. Nu din vina profesorilor. Ei au trebuit să stea acasă, după ce școlile s-au închis. Dar nu poți să lași copiii fără învățătură, chiar dacă urlă coronavirusul pe stradă. „Hai să facem cursuri online!”- au zis mai marii Învățământului. Și n-au zis rău. Numai că profesorii s-au trezit în fața unei situații în care nu li s-a spus decât că trebuie s-o rezolve, nu și cum.
S-a făcut un studiu, în care vreo 100 și 100 de profesori au spus ceea ce nu au curaj să zică în ședințe și tot felul de întâlniri pe la inspectorate. Nu îi ajută nimeni! Doar li se cere, aia e…
Trei sferturi din oamenii ăștia au spus că nu au primit nici un ajutor față de ceea ce înseamnă metodele de lucru pentru predarea online. Au trebuit să se descurce singuri. Cu Google și cu ce au găsit prin casă, în materie de inspirație și tehnologie.
Altfel, da, profesorii sunt buni să fie urcați în autobuze și să aplaude politicieni pe la mitinguri unde se mimează entuziasmul contra păstrarea locului de muncă. Profesorii sunt buni de băgat în seamă nu să fie ajutați, îndrumați, la rândul lor, ca să poată îndruma.
Profesorii sunt buni numai să voteze. Pentru că ei nu au camioane cu care să blocheze drumuri, pentru că ei nu pot închide sala de cursuri și să trimită copiii pe maidan. Pentru că ei au obligații profesionale și datorie sfântă față de viitorul țării. Și să fie mulțumiți când li se mai dă câte ceva la salariu și nici un pic de respect…
Trist.
