Otravă pentru paraziţii sociali

Îmi povestea o persoană implicată în acţiuni caritabile, şi care se duce cu ajutoare diverse pe teren, că majoritatea adulţilor n-ar merita nici un ajutor, dar îi este milă de copii. În rest, o grămadă de beţivi şi puturoşi, care nu fac nimic în afară să se plângă şi să aştepte să pice din cer.

Apropo de copii, am rămas interzis în faţa răspunsului pe care l-a dat o femeie cu vreo cinci boraci eternei întrebări logice “De ce ai făcut atâţia copii, dacă vezi că eşti amărâtă şi n-ai cu ce să-i creşti?” Aşează-te jos, să nu cazi în faţa probei de “înţelepciune”: “Orice copil se naşte cu un codru de pâine în mână”.

E clar că mentalitatea aceasta, de parazit social, este cea care generează şi perpetuează epidemia de sărăcie din România. Oameni care nu au nici un fel de responsabilitate faţă de viitorul celor pe care îi nasc, relaxaţi în spatele convingerii că o bucată de pâine s-o găsi pentru copiii lor. Nici un gând, zero preocupări pentru educaţia acestor copii. Nici prin cap nu le poate trece acestor fătătoare de pui că acel copil care se naşte “cu codrul de pâine în mână” este un viitor om care are va avea nevoie de o meserie, de o casă, de un statut social.

Genul acesta de oameni trăiesc exact ca nişte paraziţi, vietăţi care au fost înzestrate cu capacitatea de a supravieţui căpuşând trupul altor fiinţe. În cazul exemplificat aici avem de a face cu nişte paraziţi sociali, care nu-şi fac griji pentru perpetuarea lor, observând că societatea găseşte mereu o cale să le susţină existenţa generatore de viitori rataţi sociali, alţi paraziţi care se vor linşti în spatele crezului că “Orice copil se naşte cu un codru de pâine în mână.”

În mod natural, copiii (nevinovaţi, victime inocente) nu pot evolua la un statut superior părinţilor lor, nu vor putea face ceva în afară de tehnica ratării care le-a fost insuflată din prima zi.

Sună ca un slogan, dar cheia pentru această soluţie nu este alta decât educaţia. Fără educaţie, viitorii oameni care vor pleca din aceste focare de paraziţi sociali nu-şi vor putea depăşi condiţia. Camioane întregi cu mâncare nu vor schimba mentalitatea acestor oameni.

Ne gândim că e scump şi că durează enorm, dar altă soluţie nu există. Nu avem altă otravă împotriva paraziţilor sociali, în afară de educaţie. De aceea, cred că educaţia ar trebui să fie decretată domeniu strategic, mai mult decât se face, formal, în tot felul de declaraţii şi hârtii cu antet.

Credeţi că este întâmplător faptul că ţările cu cel mai înalt nivel de educaţie nu sunt deloc ţări sărace?

Comentează tu primul!

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*