Doi îngeri, unul bătrân şi unul tânăr, mergeau pe jos prin satele prăfuite. Obosiţi, flămânzi şi mânaţi de venirea nopţii au bătut la poarta unei case boiereşti, unde au cerut omenească găzduire.

Stăpânul casei s-a uitat cu dispreţ la ţoalele zdrenţuite ale drumeţilor şi i-a trimis să doarmă într-un fost grajd, ce stătea să cadă. Osteniţii au adormit flămânzi. Înainte de răsăritul soarelui îngerul bătrân îl trezeşte pe cel tânăr. Înainte să plece, bătrânul întinse toiagul către coşmelie. Grajdul fu reparat îndată, ca nou. „Hai să mergem!”

Seara îi prinse, din nou, pe cei doi îngeri pe drumul plin de colb. „Să ne oprim!” – zise bătrânul, în faţa unei căsuţe sărăcăcioase. Aici fură primiţi de un bărbat amabil, care-i invită: „Sigur, poftiţi, oameni buni, doar n-o să înnoptaţi în câmp. Las’ că eu cu soţia dormim pe prispă, ne întindem o rogojină. Poate că voi sunteţi obosiţi de drum, luaţi de dormiţi în pat. Copilul îl culcăm în copaie. Dar nu puteţi adormi flămânzi. Din toată sărăcia, găsim noi ceva. Bărbatul a muls vaca şi le-a dat să mănânce celor doi îngeri cu chip de oameni.

Dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, îngerul bătrân îl deşteptă pe cel tânăr. „Hai să mergem!” Dar înainte să iasă, în linişte, din curte, întinse toiagul către vită, care căzu secerată de moarte.

Îngerul tânăr privi întâmplarea, vru să spună ceva dar nu putu să deschidă gura de indignare. Tot drumul tăcu… Abia la amiază, opriţi să bea apă de la o fântână, tânărul înger îndrăzni: „Nu înţeleg. Cum ai putut face un ca asta?! Celui bogat şi cu inimă împietrită i-ai reparat grajdul, iar oamenilor aceştia săraci dar ospitalieri, care ne-au dat să mâncăm din puţinul lor, care au dormit pe jos ca să ne lase pe noi în pat, le-ai omorât vita?! De ce ai făcut atâta nedreptate?

Îngerul bătrân îl privi pe tânăr şi-i spuse, cu blândeţe: „ Grajdul s-ar fi dărâmat şi bogătaşul cu inimă de piatră ar fi găsit o comoară ascunsă în pereţi. Nu merita s-o găsească el. Pentru asta n-am lăsat să cadă grajdul.

La familia săracă, cu oameni primitori şi suflete calde, Moartea venise să le ia copilul. Şi i-am dat vaca.” Îngerul tânăr lăsă privirea în jos. Şi nu mai scoase un cuvânt, toată ziua.

Suntem noi capabili să înţelegem, întotdeauna, lucrurile bune care ni se întâmplă?! Avem noi dreptate când suntem nemulţumiţi de ce ni se întâmplă?! Putem fi siguri că ştim tot, că pricepem tot?!

Facebook Comments