Pe 15 ianuarie, aniversăm Ziua Culturii Românești. Evident, data a fost aleasă în cinstea poetului național, Mihai Eminescu, născut pe 15 ianuarie 1850. Puțini știu, însă, că luceafărul poeziei românești a venit pe lume, de fapt, în luna decembrie, și nu în 1850, ci în 1849.

Acest adevăr îmi aduce aminte de un vechi prieten, Cornel Coman, care a scris un articol interesant despre adevărurile și mistificările legate de existența lui Mihai Eminescu.

De la domnul Coman am aflat că Mihai Eminescu era gelos pe Ion Luca Caragiale, iar Veronica Micle, se pare, nu era chiar atât de nevinovată pentru această situație.

Tot așa am mai aflat că NASA a botezat un crater de pe planeta Mercur cu numele poetului român.

Vă invit să aflați mai multe lucruri, pe care nu le știați, despre Mihai Eminescu, omul care a marcat cultura românească mai mult decât orice alt român!

De fapt… | Ce sărbătorim, mai exact?

Nu încetez a mă minuna, la fiecare 15 ianuarie, de pioșenia standardizată cu care celebrăm ”nașterea poetului național”. Nici vorbă să înclin spre tabăra literaților care l-au denumit pe Eminescu ”cadavrul din dulapul culturii române”. Prețuiesc jurnalismul eminescian, mă înclin în fața poeziei sale… dar cred că fiecare dintre noi ar trebui să facă aceste aprecieri în cunoștință de cauză.

În primul rând, e bine să știm că numele adevărat al poetului național, Iminovici sau Eminovici (schimbat la cererea lui Titu Maiorescu), nu este adus din stepa rusă ci din… Țara Făgărașului. Bunicii paterni ai poetului, români transilvăneni, au fugit de iobăgia austro-ungară pentru a pune bazele unei vieți noi, în zona Suceava–Botoșani.

Prin urmare, suntem în situația de a ascunde numele adevărat, prin nimic rușinos sau neconvenabil, raportându-ne în continuare la o conjunctură politică, pronunțat naționalistă, demult apusă. Mai este cazul?

Apropos, poetul este definit fără încetare ”naționalist”, cu trimitere vinovată către șovinism. Această ”incorectitudine politică” îl face astăzi mai puțin frecventabil chiar și decât în perioada comunistă. Atunci, trimiterile sale acide către ”grecotei” și ”bulgăroi” nu deranjau pe nimeni.

Astăzi se presupune, dintr-odată, că ar ofensa diverse etnii. Percepția denotă profunda necunoaștere a poeziei eminesciene, citată în 99,99% din cazuri doar papagalicește.

De ce? Pentru că prin ”bulgăroi” Eminescu îi viza pe compatrioții Brătieni (familie al cărei numei vine de la brat- frate, în lb. bulgară), iar prin termenul ”grecotei” nu-i caricaturiza pe locuitorii din Salonic sau Pireu, ci pe ex-pașoptistul de extracție fanariotă C.A. Rosetti, acuzat că pozează ipocrit în patriot, deși urmărește doar interese politice.

În fine, limbajul și atitudinea eminesciană nu sunt deloc ieșite din comun în vremea lor, perioadă de avânt a formării statelor pe criterii naționale, adică în… ”secolul națiunilor”.

Tensionatul trio Mihail Eminescu (primul marcat, din dreapta) – Veronica Micle (lângă el) – I.L. Caragiale (în centru), imortalizat alături de un grup de actori, în fața Hanului lui Manuc (1888)

Alte prostii flagrante care prin repetare mecanică au devenit adevăruri comune sunt acelea că iubirea poetului pentru Veronica Micle este una romantică, față de o ființă pură, ori că liricul ”Pe lângă plopii fără soț” îi este dedicat acestei doamne.

În primul caz, documente și martori probează din plin conduita imorală a Veronicăi, modenă care a generat și gelozia justificată a lui Eminescu față de Caragiale. Cât despre ”plopi”, aceștia sunt indiciul prin care poetul trimite la obiectul pasiunii sale: fiica pictorului C. Lecca, inabordabila Cleopatra Poenaru… și nici pe departe Veronica.

Deși tot caută lucruri insolite despre Eminescu, puzderia de lăudători circumstanțiali ignoră, de pildă, că numele ”poetului nepereche” (în general, poeții trebuie să fie ”împerechiați”?!) a fost dat de NASA unui crater cu totul special, de pe planeta Mercur. Având diametrul de 125 km, craterul Eminescu se distinge prin aceea că este rezultatul rarisim al unor lovituri succesive de meteori, în același perimetru.

Nu putem parcurge într-un articol toate lucrurile mai puțin știute despre Eminescu și nici aberațiile vânturate cu nonșalanță de cei care vorbesc despre subiect din auzite și nu din ”citite”. Merită, însă, a fi subliniat faptul că până și aniversarea nașterii sale, în acest 15 ianuarie devenit Ziua Culturii Naționale, este eronată.

Pe pagina de gardă a Bibliei sale, căminarul Gheorghe Eminovici consemna data nașterii lui Mihail: 20 decembrie 1849. Aceeași dată o declară și fiul său, în registrul de înscriere în ”Junimea”.

E drept, catastiful bisericii Uspenia din Botoșani, unde, la 21 ianuarie 1850, a fost adus pentru sfântul botez micuțul zămislit în miez de iarnă, la Ipotești, menționează nașterea sa la ”15 gherar 1850”… dar putem să credem că dascălul cunoștea data nașterii lui Eminescu mai bine decât însuși poetul sau părinții săi?! Exclus.

Atunci, de ce nu se remediază acest neadevăr? Motivul este hilar: sunt prea multe statui ale căror plăcuțe ar trebui reinscripționate și prea multe cărți de amendat cu banala ”erată”… Greu!

Cornel COMAN