A venit maşina. Şoferul sare sprinten, fără să mai atingă scara. Deschide uşile mari din metal căptuşit pe dinăuntru cu placaj lustruit. Pâinea e caldă, miroase mai frumos ca ploaia.
Copilul ţine banii strâns în pumnul ascus sub fular. Se repede să ridice pâinea care a sărit din naveta din plastic. Banii s-au rispit pe jos. Două monede de un leu s-au rostogolit sub tejgheaua grea, din lemn…
– Cum două pâini, mă?! Ai doar 7 lei aici.
– Păi, 2 lei sunt sub tejghea…
– Cum mă, sub tejghea?!
– Au căzut când am ridicat pâinea.
– Ce pâine mă? se opreşte şoferul în faţa băiatului.
În mână are un cârlig mare, de fier, cu care trage stivele de lăzi cu pâine. Îi iese păr din nas.
– A căzut o pâine.
– Ce pâine a căzut, mă?!
– Din navetă… din ladă…
– Nu mai minţi mă! Aşa te învaţă mă-ta, mă?
Copilul dă să plece, dar se întoarce către vânzătoare.
– Daţi-mi intermediară!
– N-avem decât albă, nu vezi?!
– Ia două pâini, să-mi aduci mâine 2 lei.
– Da.
Făina de pe pâine se scutură pe paltonul albastru. Câteva firimituri rămân agăţate de fular. Plouă. În cabina de telefon stă ghemuit un câine. La aprozar a oprit un camion. Cred că bagă ouă.