N-am avut motive speciale să mă gândesc la singurătate. M-am gândit, pur şi simplu. Aşa fac eu, gândesc.
Mi-a venit în minte că o relaţie are în ea avanpremiera unei suferinţe pe când singurătatea poartă promisiunea unor zile mai bune.
- Când eşti prins într-o relaţie (responsabilă) trebuie să renunţi la o parte din tine. Trebuie să te obişnuieşti să raportezi gândurile şi faptelel tale la o altă persoană.
- O relaţie te face vulnerabil în faţa grijilor mărunte: Dacă rămân fără serviciu, dacă aduc prea puţini bani… ce o să zică… Dacă mă calcă maşina, săraca … o să sufere.
- Singurătatea are în ea liberatea de a fi tu însăţi, de a întreprinde acţiuni fără a fi limitat de gândul responsabilităţii faţă de partenerul tău
- Fiecare zi vine cu speranţa că ar putea fi ziua în care să termini cu singurătatea, pe când ar fi total aiurea (dacă ai viaţă de cuplu) să speri că vei rămâne singur.
Cu toate astea, omul a fost făcut cu nevoia de a fi iubit, de a simţi un suflet aproape… De aceea nu ştim să iubim singurătatea.
