Pe şarpele Glykon l-am cunoscut mai demult, de prin cartea de istorie, în clasa a V-a, nu mai ştiu exact. Mi se părea că şansa de a ne privi în ochi este egală cu posibilitatea de a sta la taclale cu Făt Frumos şi zmeul, la aceeaşi masă.
Numai că viaţa are bunul obicei de a-ţi oferi, când şi când, câte o întâlnire cu visurile din copilărie. Acum câteva zile, într-o după amiază mohorâtă, am călcat pragul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Cu gândul la şarpele Glykon, despre care auzisem că îl voi găsi aici, am început călătoria prin istoria Dobrogei şi a lumii. Am luat-o prin neolitic, epoca bronzului, am cunoscut civilizaţia greacă şi coloniile Histria, Tomis şi Calatis, am privit la începutul perioadei romane, m-am minunat de viaţa economică în Dobrogea romană, am descoperit primele urme ale creştinismului în Scythia Minor.
Mi-a plăcut evanghelia tipărită în 1742, am admirat porţelanurile, argintăria şi paharele de cristal de la masa regală, dar sufletul nu mi-a fost mulţumit până n-am dat de şarpele Glykon, în sala de Tezaur.
[stextbox id=”info”]Statueta, care datează din secolul al II-lea, este sculptată, împreună cu postamentul, dintr-un singur bloc de marmură, cu latura de 66 cm, iar dacă ar fi desfășurat, șarpele ar avea 4,76 m lungime. Tehnica de lucru folosită a fost cea de cioplire și șlefuire. Șarpele este reprezentat încolăcit, având bot de miel, păr și urechi omenești și coadă de leu. (Wikipedia)[/stextbox]
Cică şarpele ăsta era de treabă. Era divinitate a binelui, protector al casei şi familiei. Deci, nu şarpele de care ştim noi din Biblie. Şarpe serios, da. Cred că de aceea l-a pus nea’ Isărescu pe banconota de 10.000 de lei, prin anii ’90.
Una peste alta, cred că muzeul ar trebui inclus într-un Top 5 lucruri pe care să le faci în Constanţa, alături de plajă, delfinariu, cazino şi mâncat fructe de mare în portul turistic. Chiar e foarte interesant muzeul, iar povestea mea pe fugă şi pozele chinuite, cu telefonul, nu surprind nici măcar 30% din impresia (bună) pe care mi-a creat-o acest edificiu. Se cuvine să adaug aici şi amabilitatea doamnei care mi-a vândut biletele (13 lei/persoană) care a ieşit afară după mine ca să-mi dea o hartă a locurilor.
