Ne uităm la oamenii cu bani mai mulţi decât noi, la maşinile lor puternice, la casele lor de vacanţă şi ne închipuim că sunt fericiţi. Nici n-ar avea cum altfel. Nu?! Noi dacă am avea ce au ei am fi deplin mulţumiţi. Nu?!
Legea lui Gossen spune că: “Mărimea intensităţii unei plăceri descreşte progresiv până la saturare, dacă respectiva plăcere este satisfacută în mod continuu şi neîntrerupt.”
E clar că maşinile şi proprietăţile de la munte, deţinute de miliadari, nu mai reuşesc să umple sufletele cu bucurie. Mai bine mă dau exemplu pe mine. Pe vremea când nu aveam nici un autoturism şi eram sătul de excursii pe Valea Prahovei, cu trenul, credeam că voi fi nemaipomenit de fericit dacă aş avea măcar un Matiz la mâna a doua.
Acum conduc un Logan şi călătoresc prin țară și prin Europa, dar nu mă simt mai fericit decât atunci când stăteam cu rucsacul prin gări. Acum visez la o maşină mai puternică, neapărat străină. Ăsta e psihicul uman. Gossen a avut dreptate.
Sociologii îi spun creşterea standardului de viaţă, voi spuneţi-i cum vreţi. De ce naiba nu ne săturăm niciodată cu ce avem?!
In fiecare dintre noi exista o competitie si o „lacomie” sa-i spun cand vine vorba de a avea mai mult si mai mult. Referitor la faptul ca ne uitam in curtea altuia si comentam este ceva ce nu cred ca vom putea schimba. Atata timp cat noi nu avem mereu le vom cauta nod in papura altora…o facem de mii de ani si o vom face in continuare…nu cred ca ne vom schimba la acest capitol.