Guerilla Cooking: Chifdrob de pește

Am hotărât să fac chifteluțe de pește. Nu are ce să nu iasă, rețeta este extrem de simplă.

Am luat o pungă cu pește congelat (cod) la 600 gr, doi cartofi potriviți de mărime, vreo cinci cîţei de usturoi, doi morcovi, o legătură de mărar și una de ceapă verde. Am curățat cartofii și i-am pus la fiert. În altă oală, cu sare şi foi de dafin, am pus şi peştele la fiert.

Peştele a fost gata în vreo 10 minute după ce apa a dat în primul clocot. Trebuie să precizez aici că din cele 600 de grame declarate pe ambalaj, după fierbere a rezultat o masă de 221 grame. Mai bine de jumătate a fost apă înghețată. Cartofii au fost şi ei gata la câteva minte distanţă. Am răcit ingredientele luate de pe foc şi m-am apucat să toc tot. Upssss… Aici a apărut problema.

Nu am maşină de tocat. Am crezut că rezolv problema cu un mini -blender. M-am trezit că blenderul nu vrea să toace nimic. Nici măcar ceapa verde, nici peştele fiert… nimic. Constatând că nu am altă soluţie, m-am apucat de treabă pasând compoziţia cu mixerul. Evident că mi-a ieşit o pastă lipicioasă peste care am trântit un ou, cu gândul la o bună omogenizare. S-o fi omogenizat dar să faci chiteluţe dintr-o pastă care curge printre degete… în nici un caz.

Ce fac? Am muncit degeaba? Nu. Am luat un vas de Yenna şi am turnat pasta în el şi am dat la cuptor chestia asta timp de vreo 40 de minute, la foc potrivit. Mi-a ieşit un fel de drob din peşte, de mare ajutor fiindu-mi ceapa verde şi mărarul, care au dat savoare preparatului meu. Trebuia să iasă chifteluţe şi a ieşit… chifdrob, un produs de care sunt sigur că nu aţi mai auzit.

Evident că am avut emoţii când am scos vasul din cuptor. Am lăsat să se răcească un pic şi am îndrăznit. A ieşit foarte bun. Iată că în bucătărie se aplică perfect dictonul “Nimic nu se aruncă, totul se transformă.

chifdrob de peste (1)

chifdrob de peste (2)

chifdrob de peste (3)

chifdrob de peste (4)

chifdrob de peste (5)

chifdrob de peste (6)

chifdrob de peste (7)

chifdrob de peste (8)

Comentează tu primul!

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*