Am fost să văd ce i-a plăcut prințului Charles la Viscri

Am ajuns în micul sat săsesc din județul Brașov, atras de tevatura făcută de dragostea prințului Charles față de aceste locuri. Mi-am spus: Hai să văd și eu care e treaba cu Viscri!

Am intrat în Viscri pe drumul dinspre Rupea, o șosea extrem de proastă care  mi-a pus la grea încercare răbdarea și bucșele mașinii. Nu am văzut nici un drum asfaltat, iar ceea ce părea a fi drumul principal din sat era acoperit cu un pietriș mărunt. M-am oprit în fața Bisericii fortificate din Viscri, practic singurul obiectiv turistic de aici.

Am vizitat edificiul, care este foarte frumos, m-am cocoțat în turn și am admirat dealurile acoperite de pășuni. Liniște, natură. „Veșnicia s-a născut la sat” Și sărăcia. Când am ieșit din obiectivul turistic, am intrat în vorbă cu o femeie care vindea șosete și ilice de lână, diferite veșminte de artizanat.

Da, e sărăcie aici. Oamenii trăiesc, exclusiv, din creșterea animalelor. Oierii se chinuie să-și vândă brânza pe unde pot. Lâna nu mai are deloc căutare. Nu au cui să o vândă. E un zvon că s-ar putea să fie cineva interesat să ia lâna ca să o folosească pentru izolații în construcții. Laptele de vacă este luat de procesatori la preț mai mic decât apa plată. Pentru localnici nu e nimic idilic aici. Doar o necontenită luptă pentru supraviețuire.

Am auzit niște englezoaice cum ziceau ele că românii au știut să-și conserve satele. Acum am priceput de ce nu asfaltează Consiliul Județean Brașov drumurile județene spre Viscri, fie el satul și devenit celebru în toată lumea: nu vor să strice patina de secolul XVII.

Da, e frumos să faci câteva poze și să-ți vezi, mai departe de drum. Localnicii nu au unde să plece…

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Clicky