Nu e uşor să fii anonim, obişnuit, banal, să nu ieşi din tipare, să nu vorbească lumea despre tine. Vanitatea ne face zile fripte şi ne îndeamnă să vrem să fim în frunte. Mereu. Cu orice preţ. Multă nefericire ne vine de aici.

Dacă am accepta că nu suntem altfel faţă de mulţi oameni, că nu avem nimic deosebit faţă de colegul nostru… asta ne-ar face, cu siguranţă, mai reuşiţi. Nu suntem în stare să ne bucurăm de zile liniştite, să ne facem treaba bine, să ne relaxăm apoi la o cană de ceai cu o carte în mână.

Vrem să fim cei mai buni bloggeri, cei mai buni vânzători de pliculeţe de zahăr, cei dintâi IT-işti. Locul II nu ne mulţumeşte, gândul că suntem doar unul dintre bloggeri, un agent de vânzări care-şi face bine treaba şi nimic mai mult… ne înspăimântă.

Nu ne dăm seama că energia pe care o irosim să încercăm inutil să fim no. 1 ne secătuieşte, ne fură ocazia de a fi bucuroşi de realizări fireşti. Undeva am pierdut secretul bucuriei din lucruri obişnuite.

Facebook Comments