e-licitatie.ro concurează la prostie cu sistemul cardului de sănătate

Cred că doar sistemul cardurilor de sănătate, ăla care se blochează când ți-e lumea mai dragă, este mai tembel decât Sistemul Electronic de Achiziții Publice (e-licitatie.ro).

Sistemul ăsta de achiziții publice (SEAP) a fost gândit bine, pentru a centraliza și a intermedia toate achizițiile publice făcute de instituțiile bugetare din România. Dar a fost executat extrem de prost. Orice firmă care vrea să vândă produse ori servicii către o instituție de stat din România trebuie să se înscrie pe SEAP.

Numai că pentru accesul la SEAP trebuie să parcurgi niște pași de o complexitate aiuritoare, înscrierea este extrem de greoaie și greu de înțeles pentru foarte mulți oameni obișnuiți. De aceea a apărut o idee de afacere: firme cărora le plătești ca să te însccrie pe SEAP. Într-atât este de „simplu” sistemul, încât unii preferă să plătească decât să se chinuie cu tot felul de proceduri complicate.

Trecem și peste asta. Problema este, însă, că nu poți avea acces la SEAP decât de pe computerul pe care ai instalat aplicația vieții. Adică pot să am home banking pe telefon, acces de pe orice computer, cu parolă și confirmare de identitate prin cod trimis, prin SMS, pe telefonul cu care ești înregistrat la bancă, pot să fac plăți de milioane de euro așa… dar pe SEAP nu ai acces decât de pe computerul pe care ai înregistrat nu știu ce cheie electronică. Cam ca acum vreo 20 de ani în urmă.

De ce să fie simplu și eficient, când poate să fie complicat și frustrant?

Un comentariu la „e-licitatie.ro concurează la prostie cu sistemul cardului de sănătate”

  1. Romania trebuie sa iasa din UE, am ajuns la pragul ipocriziei, masinile peste 12 ani trebuiesc verificate anual, iar cu SEAP asta nici nu mai zic nimica, ajunge o oferta, si peste 100000 de lei sa invite cateva firme si gata. Nu inteleg de ce ne tot complicam.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Clicky