….şi din păcate, nici asigurare de viaţă.
Avem ştirea cu tatăl (preot),fiica, sora şi cumnatul, morţi într-un accident spre racla Sfintei Paraschiva – Iaşi. Intenţia de a se duce să pupe moaştele Sfintei Paraschiva nu i-a scăpat de o moarte stupidă, într-un accident de circulaţie, exact când se duceau spre biserică.
De meditat pentru cei care-şi umplu parbrizul de cruciuliţe şi icoane fără să-şi golească sufletul de răutăţi şi gânduri negre. Dumnezeu nu e agenţie de asigurări, de unde să cumpărăm fericire, sănătate, succes în viaţă şi alte beneficii.
Iertat ă să-mi fie comparaţia, dar să te duci la biserică doar ca să te pui bine cu Dumnezeu e ca şi cum ţi-ai iubi soţia pentru că-ţi face ciorbă de văcuţă şi-ţi dă sex de trei ori pe săptămână.