Am ajuns aici dintr-o întâmplare. Aşa că nu mă puneţi să vă dau prea multe detalii legate de drumuri ş.a.m.d. Dacă îl găsiţi… asta să vă fie răsplata. Un indiciu pot să vă dau: întrebaţi în Râşnov cum ajungeţi în Glăjerie.
M-am înfundat mai adânc în drumul neasfaltat şi am ajuns aici. Patronul zice că a vrut mai mult un loc pentru el, şi apoi pentru cei care simt nevoia să fugă de Valea Prahovei şi poteci bătătorite.
E un loc unde uiţi. De unde uiţi să mai pleci. Fie vorba între noi… nici nu prea ai mai vrea să te duci în altă parte. Mi-a trecut prin cap să mă angajez aici. Să cosesc, să încing grătarul minune pe care l-am găsit aici, să fac mâncare… Numai să nu mai plec de aici.
Da, câinele a fost de senzaţie. 🙂
Grătarul minune şi prietenii mei, Câinii
Grătarul de mai jos este minunat. Un disc cu un decupaj ca să poţi aşeza lemnele şi cărburnii, care se plimbă în sus şi-n jos pe un ax filetat, astfel încât să aşezi bucatele la distanţa potrivită de jar. Îmi trece prin cap că Ursul (câinele) poate ar fi vrut şi el o bere. Cred că ne şi pupam, până la urmă… 😛
