Am ajuns în Lefkada pentru că soția mea visa să vadă acest loc și pentru că ea a considerat că ar fi un cadou frumos pentru ziua mea de naștere. Am condus peste 1100 km, într-o singură zi, ca să ajung pe una dintre cele mai frumoase insule din Marea Ionică. Insula este legată de partea continentală a Greciei, pentru că despre Grecia vorbim, printr-un dig și un pod subacvatic, ceea ce face ca insula să fie, practic, o peninsulă.
Dacă ar fi să dai jur împrejur insulei Lefkada, ai avea de parcurs 117 km. Însă insula are mai multe lucruri de arătat decât coastele spălate de Marea Ionică.
În ordinea atracțiilor întâlnite de mine, ar trebui să vă povestesc despre cascada de la Dimosari, în apropiere de Nidri. Un peisaj de poveste pe care l-aș nedreptăți cu o descriere. Aici am întâlnit și un crab de apă dulce.
În 2015, un cutremur de 6,1 grade a lovit insula Lefkada, distrugând total plaja Egremni, un loc pe care doream să-l văd, alături de soție. Pe drumuri șerpuite, printre măslini, am ajuns la o șosea surpată de cataclismul din 2015. Eram în dreptul plajei Egremni. Dar am văzut alte plaje minunate. Superbă este Porto Ka Tsiki (Portul Caprelor). Era luna aprilie. Călduț afară, dar nu chiar de baie. Ne-am bucurat de peisaj și de lipsa aglomerației specifice sezonului estival.
Mort de foame, am căutat, în zonă, taverna Oasis. Era prea aprilie ca să fie aglomerat. De fapt nu erau decât angajații restaurantului cocoțat pe o colină cu vedere la mare. Am întrebat dacă au de mâncare ceva fructe de mare. Am mâncat caracatiță la grătar, iar soția a luat preferatul familiei: creveți saganaki. Desertul a fost surpriza din partea casei. Iaurt gras de capră, miere și fructe. Nu credeam să-mi placă atât de mult. Delicios.
Capul Dukato este cel mai sudic punct al insulei Lefkada, dar nu o curiozitate geografică trebuie să vă mâne într-acolo. Farul care arată calea vapoarelor, încă din 1890, merită văzut. Șoseaua până acolo se înșurubează lin printre dealuri de calcar, așa că și drumul e o plăcere, nu numai destinația.
Plaja Megali Petra pare locul unde uriașii s-au jucat cu bolovani mari pe care i-au uitat presărați de-a lungul coastei. Un peisaj de neuitat, dacă țin cont că am ajuns acolo cu puțin înainte de apus, iar valurile se ridicau și se ascundeau printre pietroaiele uriașe.
Nu mai știu cum se numea plaja pe care am stat de vorbă cu Soarele, până când, obosit, s-a băgat în mare ca să se culce.
Am găsit Mănăstirea Faneromeni (hramul Maicii Domnului) în zi de sărbătoare. Erau Floriile. Și ziua mea de naștere. Lume multă. Grecii sunt ortodocși. Frumos. Mi-a plăcut mica „arcă a lui Noe”, o micuță grădină zoologică încropită din pasiunea clugărilor pentru frumos. De pe terasa mănăstirii aveai o frumoasă priveliște asupra lagunei.
Plaja Milos nu s-a lăsat ușor cucerită. Dar a meritat toată osteneala. Am urcat un deal printre desișuri de arbuști și măslini bătrâni. Fiind o plajă mai puțin accesibilă și doar luna aprilie, am trăit minunea să fiu doar eu și soția mea pe întreaga plajă. De ziua mea…
Ne-am dus să mai vedem o plajă, niște mori de vând uitate de glorie, am fotografiat o mâță jegoasă și cam asta a fost aventura pe coastele insulei Lefkada.
Spuneam ceva mai sus că Lefkada nu înseamnă doar plajă. Am trecut și prin mici localități din interiorul insulei. Relieful este unul muntos, cu multe serpentine care te poartă de pe o parte a alta a insulei, de la nord la sud și de la este la vest. Am mers chir prin nori, la un moment dat, la o altitudine de 1000 și un pic de metri.
Pun capac peste amintiri aici, nu înainte să vă recomand să vizitați Lefkada în afara sezonului estival, dacă nu sunteți împătimiți de băi de soare. Cazarea este mai ieftină (pun poze de la pensiunea unde am stat trei nopți cu 90 de euro), drumurile nu sunt aglomerate, pozele ies fără intruși în peisaj. Cred că și prețurile de la terase sunt mai prietenoase în afara sezonului. Voi alegeți!
