De ce sunt blondele proaste

Oameni buni, dacă vă pierdeţi vremea pe aici înseamnă că vă duce ceva mintea. E clar că n-are cum nivelul IQ al unei persoane să aibă legătură cu nuanţa părului. Atunci de unde mitul/legenda că blondele sunt proaste?!

Am făcut o cercetare. Şi am ajuns la concluzia că blondele sunt victima unui marketing strălucit dus de brunete. Nu ar fi vorba doar de eterna rivalitate feminină. Înainte să se facă studii, brunetele au ştiut că bărbaţii preferă blondele. De ce?! Pentru că sunt diferite.  Din punct de vedere al înfăţişării, evident. Blondele au fost, întotdeauna, mai puţine numeric decât brunetele iar cercetările arată că în mod real sunt pe cale de dispariţie. Evident că ceea ce este mai rar va fi şi mai râvnit.

Cum puteau brunetele să riposteze, în afară de faptul că au început să se vopsească blonde?! Au umblat la marketing. Bancurile cu blonde sunt sursă nesecată pentru cei  care vor să demonstreze cât de proaste sunt blondele. Brunetele au mai avut grijă să creeze apoi să consolideze imaginea că blonduţele sunt nişte uşuratice. Iar atunci când vorbim despre femei (ca şi despre bărbaţi, dealtfel) putem demonstra orice. Nimic din ceea ce este omenesc nu este străin blondelor cum nici femeilor în general sau bărbaţilor.

Aşa s-a ajuns ca bărbaţii să prefere blondele dar să se însoare cu brunete, pentru că le consideră mai serioase, arată ultimele studii sociologice atente la comportamentul sexual/de cuplu al omului. Victorie clară a brunetelor.

Lupta pentru supravieţuirea speciilor este, iată, contemporană cu noi, şi dacă  nu mai vedem cum ăla mare îl mănâncă pe cel mic, putem fi invitaţii zilnici ai unui spectacol în care mai în glumă mai în serios brunetele reuşesc să scape de rivalele lor “spălăcite”. De ce sunt blondele proaste? Poate pentru că nu ripostează?!

[stextbox id=”info”]Acum citesc că, de fapt, blondele sunt mai deştepte. Cică s-a dovedit ştiinţific. Au făcut americanii un studiu pe vreo 10.000 şi ceva de femei şi a reieşit că brunetele au un IQ mai mic. Cine o fi plătit studiul? :D[/stextbox]

3 comentarii la „De ce sunt blondele proaste”

  1. Da, da! Stim! S-a făcut studiul de la coada articolului! Cică blondele sunt no1 la IQ, urmează șatenete, roșcatele și la coada lor…brunetele!!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Clicky