De ce mă simt eu bine cu prieteni puțini

De multe ori am spus că mie nu-mi trebuie prieteni mulți. Pentru că asta mă obligă și nu mă face să mă simt confortabil. Poate că eu sunt de vină pentru că prietenia nu este un concept abstract, un număr care să arate abilitățile mele sociale. Pentru mine, prietenie înseamnă implicare emoțională, seriozitate, timp alocat, energie consumată. Iar eu nu am resurse nelimitate.

Am găsist o chestie interesantă pe psihoradea.com, un site instructiv pe care vi-l recomand:

15.000 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani au fost întrebaţi dacă sunt fericiţi iar răspunsurile lor au fost corelate cu locul în care trăiau. Studiul a dezvăluit că cei care trăiesc în zone dens populate sunt mai puţin fericiţi decât cei care locuiesc în mediul rural sau în suburbii. Mai mult, cu cât mai mulţi prieteni are un om, cu atât acesta tinde să fie mai fericit.

Din acel articol am reținut o chestie interesantă. Cică oamenii cu IQ mai mare tind să aibă prieteni mai puțini. Pentru că au preocupări intelectuale susținute, care le mănâncă timp și energie. Și nu au timp de pierdut cu prea mulți prieteni. Acum îmi explic eu treaba cu prietenii puțini. De la IQ mi se trage…  😛

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Clicky