Îmi aduc aminte că era o vreme în care idealul meu de rezidență era camera de hotel. Nu sunt departe de ceea ce simțeam în urmă cu vreo 20 de ani, când condițiile de locuit din apartamentul meu comunist, debranșat de la centrala termică, făceau ca orice hotel cu apă caldă curentă să fie un paradis. Nu sunt un nabab, nu am o vilă cu 2 etaje şi piscină, dar apartamentul pentru care voi plăti rate până la 60 de ani mă face să mă simt foarte bine ACASĂ.
Şi acum îmi plac, însă, foarte mult, camerele de hotel. Simt că după ce am lăsat banii la recepţie, ori cardul mi-a fost debitat prin Booking.com, nu mai am nici o grijă. Din pereţi nu curge doar aer condiţionat, ci şi un vânt de libertate, de aventură, o invitaţie parcă la hedonism.
Bine, ar putea fi legat şi de faptul că prietena şi soţia mea nu mai mă ceartă când las ceva aruncat pe jos. Nu mai am grijă nici ce se întâmplă dacă se sparge o ţeavă ori dacă se strică centrala termică. Aici ai contract cu fericirea. Fireşte, după ce ai scos banul…
