Cum să te pregătești pentru un meci sau spectacol

Ai zice că nu e mare scofală să fii spectator la un meci sau spectacol. Toată treaba e să nu uiți să-ți cumperi bilete  câtă vreme se mai găsesc… Nu-i așa?! Hmmm, da, dar asta nu e chiar totul. Hai să deschidem o listă, fără pretenția că le zic eu pe toate. Dacă ai vreo idee, lasă un comentariu!

  1. Bilete. Cumpără-le din timp. Cum ar fi să ratezi concertul intepretului tău favorit sau să nu mai prinzi locuri la meciul Simonei Halep? E simplu ca bună ziua, dar nu lăsa pe ultima zi!
  2. Îmbracă-te adecvat! Nu e vorba că nu e ok să ai blugi rupți și bocanci la operă, dar trebuie să iei în calcul și confortul tău. Dacă e în aer liber, ține cont de anotimp. Haine și încălțăminte călduroase când e frig, pălărie/șapcă pentru soare și o cămașă cu mâneci lungi dintr-un material natural, subțire. N-ai vrea să te bronzezi ca tractoriștii, cât stai 3 ore la o competiție de tenis, să zicem.
  3. Da, ți se face sete. Dar asta nu înseamnă că trebuie să deranjezi lumea în timpul reprezentației. Ia-ți o sticlă cu apă înainte să te așezi pe locul tău!
  4. Dă telefonul pe vibrație. Nu trebuie să audă lumea ce sunet de apel inspirat ți-ai găsit, cu atât mai puțin ce vorbești la telefon.
  5. Nu pierde timpul cu sute de fotografii și înregistrări video cu telefonul. Pierzi adevăratul spectacol și, în plus, nici nu are cum să-ți iasă cine știe ce operă foto sau cinematografică. E doar un telefon, oricât de performant ar fi. Ok, fă o poză ca să ai o amintire, un filmuleț scurt pentru instagram, un selfie cu scena… Dar bucură-te de spectacol cât poți mai mult, pentru că amintirile vor fi mult mai vii decât înregistrarea ta gâjâită și încețoșată, făcută cu un telefon ținut într-o mână tremurândă.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Clicky