„Este o mare greşeală să nu-ţi dai seama de propria-ţi fericire” , a spus-o un înţelept. Asta se întâmplă şi cu noi. Căutăm ce avem şi probabil că de aceea nici nu găsim bucuria care ar trebui să ne însoţească. Poate şi pentru că încă mai credem că fericirea se găseşte en-gros… Sau pentru că fiind prea ocupaţi să ne imaginăm fericirea celor pe care noi îi credem binecuvântaţi nu suntem în stare să o trăim pe a noastră.
Nu este autoamăgire, dar gândiţi-vă că fericirea stă şi în lucrurile pe care nu le-aţi pierdut!
„A visa, asta-i fericirea; a aştepta, asta-i viaţa.” Poate că Victor Hugo avea dreptate. Cu siguranţă, oricare dintre noi, fără un efort prea mare de imaginaţie, îşi poate da seama că are tot ce-i trebuie: că avem părinţi atunci când am putea să nu-i mai avem, că pruncii ne luminează viaţa, că avem un serviciu, că ne permitem să nu ne culcăm flămânzi, că deşi s-au scumpit gazele nu ne îngheaţă copii în case, că deşi nu este foto-model soţia ne întâmpină cu dragoste… Exemplele sunt în viaţa noastră.
Fericirea este de fapt puterea noastră de a fi fericiţi. Atunci, nu-mi mai pasă de nimic şi pot spune că „ am tot ce-mi trebuie”.
