Uite că mă iau cu izolarea, cu ordonanțe și bilete de voie la magazin și uit ce vacanță super am avut chiar înainte de pandemie. De fapt, pandemia începuse deja să ne tăvălească, dar noi încă nu ne dădusem seama. Și nu doar despre vacanță povestesc azi aici. Ci și despre șansă și despre ce înseamnă să fii conectat la știri. Mereu.
Deci. Am hotărât cu soția să mergem anul acesta la Trieste. În Italia. Sfârșit de februarie, bucuroși că nu ne-a împiedicat nici un viscol să plecăm din țară. Am uitat să zic. Era vorba de drum cu mașina. Și așa am plecat.
Prima zi. Dintr-un foc, cu pauză de șușu, cafea prin stații Peco și mâncat pachet luat de acasă, am ajuns la Szeged – Ungaria. 800 km. Lejer pentru mine, care-s șofer de cursă lungă. Aici ne-am luat cazare de o noapte, pentru odihnit și continuat drumul spre Trieste. Mai aveam vreo 700 km.
Coronavirusul a ajuns înaintea noastră în Italia
Am ajuns în Szeged și primul lucru făcut, după ce am urcat în cameră, a fost să citesc știri. Am aflat despre primele cazuri de coronavirus în Italia. Până atunci, știam că ăsta e un virus chinezesc, care nu are nici o treabă cu noi. Uite că începea să aibă. Era 22 februarie.
Am început să citesc și presa din Italia. Am aflat că primele cazuri au apărut în nordul Italiei. Cam pe acolo unde aveam noi să ajungem a doua zi. Am contactat hotelul din Triste și am întrebat care e situația. Ni s-a spus că și ei știu ce am citit și eu în presă, dar că e ok și ne așteaptă. Am zis că venim și am ieșit în cenușiul Szeged să mâncăm ceva.
În știrile din țară a apărut Arafat care a dat de știre că cei care se întorc din zona afectată vor intra în izolare 14 zile. Încă nu-mi venise ciorba specifică, servită într-un castron de tablă și ne-am decis. Putem să pierdem banii dați pe cazare în Trieste, dar noi nu mergem la Bau Bau. Am anunțat cazarea din Trieste, de acolo ni s-a spus că le pare rău și asta a fost. Banii erau deja luați de pe card, prin Booking.
Am ajuns obosiți în cameră și înainte să adormim am decis, mergem tot la Marea Adriatică, dar nu în Italia, ci în Slovenia. A doua zi, am consultat cazările disponibile în Slovenia, dar și starea vremii. Începeau ploi… Am hotărât să stăm două zile în Koper – Slovenia, apoi să coborâm în Croația la Rovinj.
Koper – Slovenia. Drăguț.
A doua zi, după vreo 730 km am ajuns în Koper. Pe drum, am primit vestea bună de la hotelul din Trieste. Conducerea a decis să ne returneze banii, considerând cumva că e caz de forță majoră. În Italia începea nebunia. Noi începeam vacanța.
Koper este o stațiune drăguțică la Marea Adriatică, în Slovenia. Distanța față de Trieste, de care fugisem? Nici măcar 25 de km. Dar aveam confortul psihologic că nu sunt în Italia. Plus că m-am gândit că nu o să fie plin de italieni în Koper. Nu era chiar plin, dar limba străină cel mai des auzită era limba italiană. Luam distanță de grupurile din care răzbătea limba italiană.
Altfel destul de ok stațiunea. Berea scumpă pentru români, nici mâncarea nu este ieftină. În prima seară am dat 4,90 euro pe o bere Heineken și 17 euro pe o tocană. După atâta drum și la cât am fugit de coronavirus… a mers. 😛
De exemplu, platoul ăsta care conține 3 mititei specifici Balcanilor, o pleșcavița (un soi de chiftea balcanică făcută pe plită), carne de pui, o lingură de zacuscă, cartofi cu spanac și o bucată de mămăligă (ce o căuta în combinația asta?!) am dat 16 euro. Nu e fine dining, dar nici puțin nu pot să spune că a costat.
Piran – Slovenia. Foarte frumos!
Dacă ajungeți în Slovenia, prin zona Adriaticii, nu ratați Piran. Un orășel care m-a dus cu gândul la Veneția. L-am văzut cu puțin înainte de apusul soarelui. Foarte frumos. La ieșirea din oraș, treci prin niște bariere, unde plătești vizita. Dacă era o perioadă mai turistică sunt sigur că am fi avut probleme cu parcarea. Dar la sfârșit de februarie, găsirea unui loc pentru mașină nu a fost chiar o problemă.
Motovun – Patria trufelor
Undeva, în mijlocul Croației, pe un vârf de deal există un sătuc. Motovun se cheamă după numele lui. L-am găsit așteptându-mă cuminte, cu miere și trufe, după ferestrele magazinelor cochete din localitatea cetate.
Am beneficiat, din nou, de extrasezon și m-am plimbat în tihnă pe străduțele care-mi aduceau aminte de Sighișoara noastră.
Rovinj – Croația. Mai vreau!
V-am spus că se strica vremea și am fugit de coronavirus și de ploaie din Slovenia în Croația. După ce m-am oprit în Motovun, cale de vreo ceasuri, am plecat către destinația mea din Croația. Așa am ajuns în Rovinj, un orășel în care dacă mă aducea cineva cu ochii închiși aș fi putut zice că este Veneția. Aceleași străduțe înguste, același tip de clădiri. Doar canalele lipseau.
În Rovinj am stat cazat într-o casă construită în anii 1500. Căutați Hotel Casa Garzzoto. Nu știu de la ce a fost, dar eu am zis că e vorba de energii ale locului… Aici am avut un somn atât de odihnitor, două nopți, cât am stat, cât nu îmi aduc aminte să mai fi trăit undeva.
În Rovinj aș mai vrea să revin cu prietenii.
Am fugit de coronavirus în ziua în care se anunțase primul caz în Croația. Era vorba de un tânăr, în Zagreb. Ne simțeam în siguranță.
Am ajuns în România, pe 28 februarie, prin vama de la Cenad, de teamă că la Nădlac o să fie nebunie. Nu era încă, nebunia a început câteva zile mai încolo. Înainte să ajungem acasă, să trăim două săptămâni de libertate și apoi să intrăm în izolare ne-am bucurat de niște iarnă. Iarnă adevărată, cu zăpadă. Am găsit asta la Vârtop, în apropiere de Arieșeni. Am înoptat aici, ne-am umplut sufletul cu frumos și, până acum, credem că asta a fost vacanța de anul acesta. Să fie bine!
