Am fost învăţaţi că adevărul este una dintre cele mai importante valori ale umanităţii şi că minciuna este duşmanul a tot ce-i mai bun. Nici o relaţie dintre doi oameni nu poate fi clădită pe o minciună fără ca la un moment dat adevărul să nu iasă la iveală şi să ucidă ce a fost mai frumos între cele două persoane.
Şi totuşi …Sunt adevăruri care fac mai mult rău decât o minciună şi momente în care lipsa de sinceritate îi ajută pe oameni în loc să-i rănească…
Unui bolnav nu-i vorbi de gravitatea bolii sale ci dă-i speranţe că se va însănătoşi.
Mamelor care-şi aşteptau feciorii de pe front, camarazii de arme le povesteau că au fost luaţi prizonieri şi vor fi eliberaţi degrabă… şi vor ajunge acasă.
Complimentele sunt o formă de minciună nevinovată. Când îi spui unei femei că-i stă bine cu noua tunsoare poate că nu te preocupă prea mult acest lucru, de fapt era nici să nu observi, dar pe ea o va face să se simtă apreciată, băgată în seamă, importantă.
Sunt multe minciuni care fac bine la casa omului…
Apropo de adevăruri care nu folosesc nimănui sau ba chiar dimpotrivă. Explică-i colegei de birou ce aiurea îi stă cu coşul ce tocmai i-a răsărit pe nas. Apoi spune-i că fardul n-a reuşit să-i ascundă cearcănele. Nu uita ca a doua zi să te miri de modul lipsit de gust în care înţelege să-şi asorteze geanta ei verde la pardesiul negru…etc. Mai mult decât probabil îţi vei câştiga un duşman.
Sau după 20 de ani de căsnicie fericită fii tu sincer şi mărturiseşte-i soţiei cum ai înşelat-o când era ea gravidă în 8 luni cu primul copil. Nu întotdeauna un adevăr trebuie preferat minciunii.
Fără teamă de a greşi, minciuna este condamnabilă atunci când este instrument pentru ipocrizie. Atunci când suntem făţarnici, când îi minţim pe cei din jurul nostru că suntem altceva decât vrem să fim în realitate, când ne batem joc de sentimentele celor care s-au apropiat de pieptul nostru crezând că acolo bate o inimă…atunci minciuna îşi arată faţa sa diformă. Şi nici un alt adevăr nu mai poate repara nimic. Pentru că nu mai contează…
