Stăteam deunăzi de vorbă cu un prieten, care mi-a zis că ar vrea să aibă o părere mai bună despre el, dar are rezerve. Prilej cu care am început să mă gândesc: Cine suntem noi? …cu adevărat, nu ce credem noi despre noi sau ce cred alții despre augusta noastră persoană.
Și atunci am zis așa: suntem o sumă de calități, defecte și întâmplări. Nu suntem numai buni pentru că ne-a ieșit ceva cum trebuie, la fel cum nu suntem răi doar pentru că am făcut o dată una scrântită. Suntem o sumă de situații, de stări, de evenimente pe care le producem sau la care asistăm. Nu suntem niciodată “ăla” din momentul x, pentru că atunci am avea o imagine nu numai incompletă ci, de multe ori, chiar și eronată.
Așa că pune-te și fă media, și vezi dacă îți iese de trecere sau de premiul I cu coroniță! Nu te înfoia să crezi că ești vreun buton de avion doar pentru că ai nimerit o dată soluția la o integramă, la fel cum nu trebuie să te amărăști că nu te duce minte doar pentru că nu ți-a ieșit un sudoku.
Important e să strângem cât mai multe experiențe pe care să le încununăm cu chef de viață și bune intenții. Astfel încât atunci când tragem linia, făcând ultimele calcule în drum spre Lumina aia mare, să fim mulțumiți că de bine de rău a fost… bine.
În altă ordine de idei , vezi dacă Libris mai are transport gratuit la toate comenzile peste 50 de lei. Eu vă recomand cartea Exceptionalii. Povestea succesului