În Biblie se vorbeşte despre “cere şi ţi se va da”. Probabil că nu se aplică peste tot şi nu în orice domeniu. Dar cu siguranţă ne putem surprinde în multe situaţii în care nu îndrăznim să cerem. Mai ales ajutorul. Ne este mai uşor să ne folosim de prejudecăţi şi să anticipăm cu nu vom fi ajutaţi, că oricum persoana căreia îi solicităm sprijinul nu poate face nimic pentru noi chiar dacă vrea.
Ne-am învăţat să ne izolăm într-un “fac eu tot”. Am pierdut bunul obicei, dacă l-am avut vreodată, de a ne bizui şi pe dorinţa de a fi de ajutor a unora dintre semenii noştri. Nu mai credem în minuni venite de la apropiaţii noştri deşi poate doar trebuie să ne apropiem de lampă şi duhul numai că le-ar lăsa pe ale lui baltă şi ar întreba: “Ce pot să fac pentru tine, stăpâne?”
Eu sunt convins că mulți oameni cer ajutorul (prietenilor, familiei) dar învață repede să n-o mai facă. De ce? Pentru că suntem o nație de oameni închiși la minte cu o grămadă de frici. Așa am fost crescuți și nu dorim să devenim mai buni.
Presupun că știi cum e să ajuți pe cineva de 5 ori iar când ai tu nevoie de ajutor, te lovești de „nu pot acum” – „nu” – „stai să-ți explic…”. Ți se face silă. Iar faza cu „fac eu tot”, hah, o iubesc! De pe la 20 de ani, când am decis că mai bine mă bazez doar pe mine, totul îmi merge strună. Pai daca stăteam după ajutor…nu mai făceam nimic.