Ce rost are să ai o casă mare, cu scări din marmură, dacă nu te iubeşte soţia?
Ce rost are să ai o maşină scumpă în garaj dacă nu o foloseşti decât să te duci la birou?
Ce rost are să fii de temut dar nu şi respectat?
Ce rost are să-ţi doreşti să nu plouă dacă tot nu te duci să te plimbi prin pădure?
Ce rost are să ai o bibliotecă mare din care n-ai citit nici trei cărţi?
Ce rost are să ştii trei limbi străine şi să nu saluţi femeia care face curat în blocul tău?
Ce rost are să poţi merge dar să foloseşti liftul pentru a urca trei etaje?
Ce rost are să citeşti mai departe dacă nimic nu te-a pus, încă, pe gânduri?
Ce rost are să te trezeşti dimineaţa dacă nu aştepţi decât să vină seara?
Ce rost are să crezi că trăieşti doar pentru că respiri?