Când te saturi de destinaţii turistice cărora li se face reclamă la televizor sau când te întorci de la Păltiniş, înainte de Sibiu, faci dreapta brusc, printre copaci, şi în 5 km ai ajuns la Cisnădioara.
În aparenţă, nimic interesant de văzut în sătucul aflat la 2 km de oraşul Cisnădie şi 10 km de minunatul Sibiu. 29 decembrie m-a întâmpinat cu soare şi grade vesele.
M-a ademenit să mă apropii turla a ceea ce am aflat că ar fi biserica evanghelică ce adăposteşte cea mai veche orgă cu tuburi din România. Poarta era încuiată, am făcut poze de peste gard, cu ceva străduială să nu prind în cadru şi firele electrice.
Apoi m-am lăsat atras de cetatea ce păzea satul tocmai din vârful unui deal pietros, acoperit cu doar atâţia copaci cât să nu iasă în întâmpinarea vizitatorilor cu pământul la vedere…
Cu elan să nimeresc scările de dincolo de poarta de lemn deasupra căreia scria Michelsberg Burg, dintr-un Logan roşu, parcat pieziş în marginea aleii, o doamnă m-a invitat să iau bilet. 5 lei de persoană. Banii ajung la Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Sibiu. Mi-a explicat că se mai adăposteşte de frig în maşină, până ce i se va construi o gheretă.
Scările par uşor de dovedit, dar gravitaţia este înşelătoare pe dealul spre cetate. Îmi trag sufletul şi fac poze bisericii, de sus. Bănci puse să sprijine cărarea sunt mărturie că problema nu ţinea numai de condiţia mea fizică precară. 😛
Miros de lemn ud.
Odată ajuns sus, eşti răsplătit pentru caznă. Un peisaj cu munţi în depărtare îţi desfată privirea în stânga şi, din dreapta, poarta deschisă a cetăţii te invită să intri. Plecăciunea este obligatorie înainte de a pătrunde în curtea bisericii fortificate, pe care localnicii o numesc cetate. Dacă nu vrei să dai cu capul în pragul de sus… care nu e prea sus.
Mă gândesc la un castel păzit de stafii, ca în filmele englezeşti, mai ales după ce văd şi zecile de plăcuţe funerare lipite în altarul bisericii fără mobilier şi fără picturi. Văd că au murit toţi în jurul datei de 20-26 septembrie. Îmi şi închipuiam cum, retraşi în cetatea biserică, bieţii creştini au fost răpuşi de inamic, după un asediu îngrozitor. Am aflat mai târziu că erau plăcuţe funerare strămutate dintr-un cimitir. Erau ofiţeri şi soldaţi germani şi austro-ungari care au murit în luptele ce s-au dat în jurul Sibiului, în anul 1916.
Şi pentru că oricum la câte poze am pus am scris prea mult, mă opresc aici cu poveştile mele şi vă invit să vedeţi cu ochii voştri. Aici, în poze sau la Cisnădioara. Merită. Parol!
