Viața e frumoasă!
Să ajungi în Barcelona şi să nu vizitezi celebra piață „La Bouqeria” este ca şi cum te-ai fi dus la Sinaia şi nu ai văzut castelul Peleş. Ajungi simplu. Pe La Rambla, în zona staţiei de metrou „Liceu”. Merită să te duci în piaţa „La Bouqeria” chiar dacă nu intenţionezi să faci cumpărături. Aş spune … Citește mai departe!
Am ajuns aici dintr-o întâmplare. Aşa că nu mă puneţi să vă dau prea multe detalii legate de drumuri ş.a.m.d. Dacă îl găsiţi… asta să vă fie răsplata. Un indiciu pot să vă dau: întrebaţi în Râşnov cum ajungeţi în Glăjerie. M-am înfundat mai adânc în drumul neasfaltat şi am ajuns aici. Patronul zice că … Citește mai departe!
Da, mă încăpățânez să spun că se poate călători ieftin în destinații de vis ce par intangibile, la prima vedere. V-am povestit cum am fost la Veneţia, fără să vând din casă, hai să vă arăt cum a fost la Barcelona, ca să vedeţi că se poate şi… poate daţi şi voi o fugă în … Citește mai departe!
Văzând pozele cu locurile celebre din Veneţia, ai putea pune această destinaţie pe o listă cu locuri de vis… unde doar în vis ai putea ajunge. Şi totuşi nu e chiar aşa. Veneţia nu este atât de inaccesibilă şi nici scumpă. Noi am cumpărat bilete de avion cu vreo două luni înainte şi am ieşit … Citește mai departe!
La vreo 500 km de Bucureşti am descoperit un loc de poveste: Văliug. Mi se pare ca şi cum aş vrea să cioplesc o operă de artă cu o furculiţă, dacă m-aş apuca să spun cât de frumos e acest loc. Îl recomand celor care caută linişte şi pentru cei care vor să petreacă un … Citește mai departe!
Maramureşenii sunt oameni harnici. Se vede după gospodăriile lor, după case, după curăţenia din satele pe care le-am străbătut în acest mini-concediu. Dar casele pe care le ştiam de la televizor, sunt din ce în ce mai puţine. Locul lor a fost luat de vile impozante, termopanul şi-a făcut loc şi la moroşeni. Casele tradiţionale … Citește mai departe!
Nu ai ce povesti despre Istanbul. Un oraș care se vizitează, nu se povestește… Oameni care merg în toate direcţiile, castane coapte, rahat, mirodenii, peşte, murături şi măsline… tot felul de măsline. Şi un vânt cu miros de alge care vine dinspre Bosfor.
Nu pot să înţeelg ce trebuie să bei ori să fumezi încât Albena (Bulgaria) să ţie se pară o staţiune unde să merite să mergi. Mi se pare nimic mai mult decât un Neptun din anii ’90. În schimb, Nesebar este o staţiune de vis. M-a dus mult cu gândul la Grecia. Portul turistic e … Citește mai departe!
Când te saturi de destinaţii turistice cărora li se face reclamă la televizor sau când te întorci de la Păltiniş, înainte de Sibiu, faci dreapta brusc, printre copaci, şi în 5 km ai ajuns la Cisnădioara.
În aparenţă, nimic interesant de văzut în sătucul aflat la 2 km de oraşul Cisnădie şi 10 km de minunatul Sibiu. 29 decembrie m-a întâmpinat cu soare şi grade vesele.
M-a ademenit să mă apropii turla a ceea ce am aflat că ar fi biserica evanghelică ce adăposteşte cea mai veche orgă cu tuburi din România. Poarta era încuiată, am făcut poze de peste gard, cu ceva străduială să nu prind în cadru şi firele electrice.
Apoi m-am lăsat atras de cetatea ce păzea satul tocmai din vârful unui deal pietros, acoperit cu doar atâţia copaci cât să nu iasă în întâmpinarea vizitatorilor cu pământul la vedere…
Cu elan să nimeresc scările de dincolo de poarta de lemn deasupra căreia scria Michelsberg Burg, dintr-un Logan roşu, parcat pieziş în marginea aleii, o doamnă m-a invitat să iau bilet. 5 lei de persoană. Banii ajung la Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Sibiu. Mi-a explicat că se mai adăposteşte de frig în maşină, până ce i se va construi o gheretă.
Scările par uşor de dovedit, dar gravitaţia este înşelătoare pe dealul spre cetate. Îmi trag sufletul şi fac poze bisericii, de sus. Bănci puse să sprijine cărarea sunt mărturie că problema nu ţinea numai de condiţia mea fizică precară. 😛
Miros de lemn ud.
Odată ajuns sus, eşti răsplătit pentru caznă. Un peisaj cu munţi în depărtare îţi desfată privirea în stânga şi, din dreapta, poarta deschisă a cetăţii te invită să intri. Plecăciunea este obligatorie înainte de a pătrunde în curtea bisericii fortificate, pe care localnicii o numesc cetate. Dacă nu vrei să dai cu capul în pragul de sus… care nu e prea sus.
Mă gândesc la un castel păzit de stafii, ca în filmele englezeşti, mai ales după ce văd şi zecile de plăcuţe funerare lipite în altarul bisericii fără mobilier şi fără picturi. Văd că au murit toţi în jurul datei de 20-26 septembrie. Îmi şi închipuiam cum, retraşi în cetatea biserică, bieţii creştini au fost răpuşi de inamic, după un asediu îngrozitor. Am aflat mai târziu că erau plăcuţe funerare strămutate dintr-un cimitir. Erau ofiţeri şi soldaţi germani şi austro-ungari care au murit în luptele ce s-au dat în jurul Sibiului, în anul 1916.
Şi pentru că oricum la câte poze am pus am scris prea mult, mă opresc aici cu poveştile mele şi vă invit să vedeţi cu ochii voştri. Aici, în poze sau la Cisnădioara. Merită. Parol!
Pe Narodni, nr. 22, Praga a ascuns una din cele mai interesante şi pline de istorie cafenele din câte mi-a fost dat să văd. Nu o găseşti în ghiduri turistice, nimeni nu îţi vorbeşte despre ea. Ai putea trece pe lângă LOUVRE, cafeneaua pariziană din măruntaiele Pragăi, fără să ai habar că tocmai ai ratat … Citește mai departe!