Eşti atât de ocupat să supravieţuieşti încât uiţi că trăieşti. Te trezeşti dimineaţa, alergi după bani toată ziua, ca să te întorci acasă cu maşina ta scumpă, intrând uşor să nu trezeşti copilul.
Soţia te întreabă cum a fost, deşi deja ştie răspunsul. Te prefaci că vorbeşti cu ea, te gândeşti la ce mai ai de făcut mâine şi adormi neîmpăcat.
Te trezești obosit, sorbi din cafeaua care te așteaptă mereu în espressorul cumpărat de la emag, îți iei geanta și pleci din nou la muncă. Încui ușa încet, să nu-ți trezești soția și copilul.
Nu te poţi desprinde, ştii de câţiva ani că ceva nu merge, că pierzi ceva esenţial, dar nu ai timp să te opreşti. E a patra serbare la care nu poţi ajunge. O să-i cumperi un cadou frumos fetiţei tale şi-ţi vei cere din nou scuze. Nu pricepi de ce este bosumflată. Ai avut treabă…
Numai dacă nu vrei nu te poţi opri puţin să te uiţi în jur, să vezi că mai ai doar câţiva ani ca să fii om. Apoi devii doar o amintire sau, de cele mai multe ori, un rând în arhive sau un nume săpat în imitaţia de marmură a crucii.
Probabil că ţi-ai făcut un calcul, dacă ai avut timp… Câţi ani ţi-au mai rămas ca să te prefaci că trăieşti?
