Cât m-a costat să dau mâna cu un polițist sârb

Astea sunt gesturile mici care pot avea consecințe mari. Când ești o țară ok, dar ai polițiști șpăgari puși pe japcă la drumul mare.

Mi s-a întâmplat în Serbia, pe 3 ianuarie, imediat după un punct de plată al taxei pe autostradă. Am trecut de casa de taxare, când un polițist care se afla în mijlocul drumului îmi face semn să opresc. Îmi cere actele, apoi într-un amestec de 80% sârbă, un pic de engleză și ce o mai fi crezut el că vorbește, îmi spune că m-au luat, de la intrarea în țară și până aici, vreo trei radare, că poza, că luat permis…

Mi-a făcut semn să parchez în dreptul unui container care adăpostea un birou de poliție. I-am dat actele și așteptam să facă procesul verbal. A venit după mine și-mi face semn să-l urmez. Acolo pune mâna, (ne)convingător, pe un proces verbal și zice o cifră în sârbă cu dinari în coadă. Mai zice ceva de permis, tribunal, probleme…

Nu, nu voiam probleme. Nu știu reguli și legi sârbești. Nu știu până unde poate merge cu invenții de radare și legi încălcate un polițist care te agață la drumul mare. Îl întreb dacă pot să plătesc în euro. Zice că da, dar problem permis. Îi arăt 25 de euro, polițistul se preface supărat și jignit. Schimb cu o bancnotă de 50 de euro (nu mai aveam alt mărunt) și când vede banii sârbul rămâne doar supărat. Pun și cei 25 de euro peste și îi întind cu speranța că ne despărțim prieteni. Așa a fost. A făcut o grimasă de bună voință miloasă, apoi zice ok, îmi urează drum bun, ba chiar îmi întinde mâna prietenos. Nu a făcut nici un proces verbal, logic că nu mi-a dat nici o chitanță.

Am pus cei 75 de euro la cheltuieli de vacanță, gândindu-mă că m-am simțit bine în Ungaria, Austria și Slovenia, țări în care îmi petrecusem concediul de iarnă. Mai m-am gândit că parcă n-aș vrea să mai tranzitez Serbia, nici vorbă de vreun concediu petrecut în această țară. Nu m-am simțit în siguranță, am avut senzația că sunt într-o țară unde mi se poate întâmpla orice lucru neplăcut și să nu aibă cine să-mi ia apărarea.

Probabil că așa se simțeau străinii și în România, înainte ca polițiștii români să abandoneze obiceiul de a opri șoferii și să caute contravenții mai mult sau mai puțin inventate. Numai că veștile bune se mișcă mai greu decât cele rele. Așa se face că sunt mulți străini care nu vor să audă de România, măcar că ne-am mai civilizat și noi, cât de cât.

1 Comentariu

  1. 1
    Marius says:

    Patit in Muntenegru acelasi lucru. Doar ca pretentiile au fost mai mici: 20e. Pe neaprindere de lumini de intalnire. 🙂

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Dacă dorești să șterg datele tale, trimite-mi o solicitare la adresa de email de la "Contact"


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.