Cât de greu e să zâmbești?!

Eu chiar nu îi înțeleg pe oamenii care nu știu sau nu pot să zâmbească. E atât de simplu, atât de la îndemână, atât de practic. Au unii oameni o seriozitate… ceva de speriat. Hai, că nu ai chef tu să fii sau să faci pe spiritualul, pot să o înțeleg și pe asta. Dar eu nu-i înțeleg pe oamenii care nu pot să ofere măcar un zâmbet palid la dovada cuiva de bunăvoință.

Măi, omule, nu te mai lua așa în serios! Zâmbește și tu la o glumă, nu neapărat când te oprește cineva pe stradă, dar măcar când ești ospătar și cel care vrea să destindă atmosfera este chiar clientul. Azi am intrat într-un restaurant destul de pustiu. Îmi era foame și voiam să știu dacă au ceva de mâncare. Am întrebat-o pe ospătăriță: “A venit azi bucătarul la muncă? Mi-e foame și vreau să știu dacă găsesc ceva de mâncare la dumneavoastră.” Am fost întâmpinat cu o privire atât de serioasă de parcă aș fi întrebat-o dacă sutienul ei se închide în față sau în spate.

Îmi venea să-i zic: “Glumăăăăă!” N-am reușit să-i smulg nici un zâmbet, nu că aș mai fi avut vreun chef să mă străduiesc. Nici bacșișul de 10% din consumație nu a reușit să-i însenineze fața. Cât de greu e să zâmbești un pic?!

Comentează tu primul!

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.