Cât de greu e să zâmbești?!

Eu chiar nu îi înțeleg pe oamenii care nu știu sau nu pot să zâmbească. E atât de simplu, atât de la îndemână, atât de practic. Au unii oameni o seriozitate… ceva de speriat. Hai, că nu ai chef tu să fii sau să faci pe spiritualul, pot să o înțeleg și pe asta. Dar eu nu-i înțeleg pe oamenii care nu pot să ofere măcar un zâmbet palid la dovada cuiva de bunăvoință.

Măi, omule, nu te mai lua așa în serios! Zâmbește și tu la o glumă, nu neapărat când te oprește cineva pe stradă, dar măcar când ești ospătar și cel care vrea să destindă atmosfera este chiar clientul. Azi am intrat într-un restaurant destul de pustiu. Îmi era foame și voiam să știu dacă au ceva de mâncare. Am întrebat-o pe ospătăriță: “A venit azi bucătarul la muncă? Mi-e foame și vreau să știu dacă găsesc ceva de mâncare la dumneavoastră.” Am fost întâmpinat cu o privire atât de serioasă de parcă aș fi întrebat-o dacă sutienul ei se închide în față sau în spate.

Îmi venea să-i zic: “Glumăăăăă!” N-am reușit să-i smulg nici un zâmbet, nu că aș mai fi avut vreun chef să mă străduiesc. Nici bacșișul de 10% din consumație nu a reușit să-i însenineze fața. Cât de greu e să zâmbești un pic?!

2 comentarii la „Cât de greu e să zâmbești?!”

  1. Am fost de ambele parti ale baricadei, am lucrat in vanzari si in servicii… Zambetul este un schimb energetic .. unii oameni pur si simplu nu o pot face nici pentru bani…nu sunt darnici cu energia lor , mult prea introvertiti si ranchiunosi.
    In cazul ospatarilor … din pacate nu inteleg ca noi ne prezentam cu incredere maxima intr-un restaurant si avem incredere intr-un strain(care nu zambeste !!!!!!) atunci cand vine vorba de mancarea noastra ..ohhh

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.