În Statele Unite, un individ se plângea unui celebru psiholog că are 36 de ani şi o profesie. Dar că şi-ar fi dorit să devină doctor. Numai că pentru a deveni medic avea nevoie de 7 ani de studii şi nu ştia ce să facă , deoarece peste 7 ani ar fi avut 43 de ani. Psihologul căruia omul i se tânguia i-a răspuns: „Şi dacă nu te duci la medicină, în şapte ani câţi ani crezi că o să ai?”
Acum câteva luni am împlinit 43 de ani. Ca la Anul Nou, momentul aniversar este un prilej pentru a face socoteli, calcula statistici, împliniri şi… neîmpliniri. Evident că am şi eu planuri amânate, visuri abandonate, eşecuri în portofoliul personal. Dar nu este o postare despre cât de amărât şi necăjit sunt eu la 43 de ani.
Am căutat, ca să nu fie nevoie să meşteresc eu tot felul de argumentaţii explicate, exemplul de succes al unor oameni… trecuţi de 50 de ani. Oameni care au „strălucit” în momentul în care alţi oameni cred că viaţa lor se îndreaptă spre apus. Ce argument să vrei mai mult pentru ideea că nu e niciodată prea târziu ca cunoşti succesul şi împlinirea în viaţă?!
Ronald Reagan, cel de al patruzecilea preşedinte al SUA, a intrat în politică la vârsta de 43 de ani, urmând să câştige fotoliul de la Casa Albă la 69 de ani.
Samuel Jackson, un fost dependent de cocaină şi heroină, devine actor abia la 46 de ani. A avut un rol fantastic, alături de John Travolta în Pulp Fiction.
Harland Sanders nu s-a remarcat cu nimic până la 65 de ani. „Colonelul” Sanders a avut un restaurant cu un succes modest pe o autostradă dar care a fost închis datorită concurenţei. În loc să se declare învins, Sanders a început să lucreze la perfecţionarea unui amestec de condimente şi a unei tehnici rapide pentru a face pui prăjit. Acesta a fost începutul pentru Kentucky Fried Chicken, celebrul KFC care ne încântă pe mulţi dintre noi cu minunatele aripioare picante.
Nu cred că e nevoie de mai multe exemple ca să înţelegi că, fără să descoperi motorul care merge cu nimic, succesul şi bucuria de a trăi pot veni şi la vârste la care unii încep să se gândească la pensionare. Evident, că nu poţi face prea multe în faţa bătrâneţii şi a morţii. Ele sunt inevitabile. De noi depinde, însă, în mare măsură cum alegem să trăim şi, mai ales, ce atitudine să avem faţă de viaţă.
Deci… Care sunt planurile tale? Ai cincizeci de ani şi te necăjeşti că pari analfabet pe lângă puştanii care folosesc, cu uşurinţă, limba engleză, de pildă? Ce te împiedică să te apuci, chiar de azi, să cauţi un curs de limba engleză – nivel începători. Peste 5 ani ai putea să găseşti oportunităţi noi, datorită noii tale deprinderi. Ştiu, peste 5 ani vei avea 55 de ani. Ca în anecdota de la începutul acestei postări, acum întreb eu: „Şi dacă nu înveţi limba engleză, peste cinci ani câţi ani crezi că vei avea?!”
Citeşte şi Niciodată nu ești prea bătrân ca să fii tânăr
