În adolescenţă am citit o istorioară care, sincer să fiu, mi-a ajutat de foarte multe ori în viaţă, atunci când mi-am amintit-o.
Într-o bună zi, două broscuţe neastâmpărate s-au aventurat departe de lac şi din săritură în săritură au nimerit într-un borcan cu smântână. Fireşte, au încercat degrabă să sară afară. Dar fără a avea un punct de sprijin ca să iasă din borcan dorinţa lor era imposibilă.
Mult şi bine au dat din picioruşe broscuţele ca să nu se scufunde în smântână…şi au înotat până la extenuare. Una dintre ele, pe bună dreptate, epuizată fiind şi văzând că toată strădania e în zadar, a renunţat la a mai înota şi muri înecată în borcanul cu smântână.
Cealaltă se hotărî să nu renunţe până când nu va mai putea să se mişte. Cu siguranţă avea să aibă şi ea aceeaşi soartă cu surata ei, dar a continuat să înoate mai departe. Până când tocmai credea că se va scufunda epuizată a simţit ceva tare sub picioare… Smântâna se transforma în unt. Numai ce a găsit punctul de sprijin, broscuţa încăpăţânată a sărit din borcan.
Ca şi voi, am priceput din această istorioară că succesul nu este pentru cei comozi. Reuşita nu are nimic în comun cu abandonul. Niciodată nu trebuie să ne oferim prizonieri deznădejdii. Ca şi în cazul broscuţei încăpăţânate, vieţile noastre pot fi salvate de perseverenţă.
De fiecare dată când suntem asaltaţi de probleme mai mari sau mai mici suntem ispitiţi să cedăm după primele eforturi gândind că n-avem nici o şansă şi că soarta ne este potrivnică. Deşi obosită până la epuizare broscuţa încăpăţînată a hotărât să nu se lase. Era convinsă că va avea aceeaşi soartă cu cealaltă broscuţă dar a hotărât să moară luptând.
Cunosc pe cineva care a dat examen de trei ori pentru Academia de Poliţie. Toată lumea îi spunea că ar trebui să se orienteze către altceva… A patra oară a fost admis. Încăpăţânarea lui i-a transformat visul în realitate. Acum este ofiţer superior în Ministerul de Interne.
George a fost diagnosticat cu coxartroză – o boală care-i măcina osul şoldului. Avea doi băieţi şi o fată. Doar un băiat era de vârsta şcolii. Avea încredere că va găsi o soluţie să iasă din impas. Avea copii de crescut. Şchiopătând, muncea de dimineaţă până seara.
S-a îmbolnăvit apoi de TBC. Probabil că a plâns, s-a rugat lui Dumnezeu…dar a mers mai departe. Cu ajutorul unor prieteni, când ceilalţi credeau că salvarea lui este doar în imaginaţia sa, George a fost operat în Australia. Acum este sănătos şi are grijă de copii.
Poate că, în viaţă, trecem prin momente extrem de dificile. Dar niciodată nu ar trebui să abandonăm lupta. Soluţiile pot veni de unde nu ne aşteptăm. Hotărârea e a noastră. Şi asta face toată deosebirea între noi.
Tu care broscuţă vrei să fii?