Azi m-am întâlnit cu medicul care mi-a lăsat mama să moară

Eram în clasa a XII-a și Mama a fost diagnosticată cu o boală deloc complicată, cu rezolvare chirurgicală. Nu am dat șpagă la doctori. Nu din convingere… din sărăcie. S-a simțit bine vreo 48 de ore după operație, apoi a început să facă febră. Antibiotic încă vreo 48 de ore, apoi din nou intervenție chirurgicală. Nu funcționase sistemul de drenare, care se pune după operație, fluidele care trebuiau să fie eliminate au rămas în cavitatea abdominală… infecție. Noroc că nu a făcut septicemie.

După vreo săptămână în care lucrurile păreau să intre pe un făgaș normal, din nou febră puternică, frisoane, convulsii. A treia intervenție chirurgicală. Din acel moment, starea de sănătate a mamei s-a complicat, dintr-un an cred că șase luni le-a petrecut în spital. Nu doar anul acela, ci și următorul, și următorul, și următorul. Într-o zi caldă de iulie, cu mai puțin de o lună înainte să împlinească 44 de ani, Mama n-a mai putut să lupte. Ar fi vrut să trăiască, dar n-a fost nimic să o ajute. Sistemul medical precar și medicul poate incompetent, poate nepăsător nu i-au dat nici o șansă.

După o ploaie scurtă, iscată din senin, am îngropat în pământ ceea ce iubeam cel mai mult din tot universul. M-am certat cu Dumnezeu, mi-am făcut planuri hotărâte să-i fac rău medicului pe care îl consideram vinovat de tragicul deznodământ. Au venit ani care au așezat un pansament peste durerea mea. M-am împăcat cu Dumnezeu, pe doctor l-am uitat.

Astăzi, nu știu de ce soarta m-a așezat față în față cu omul pe care, atunci, când eram un tânăr de 21 de ani, hotărâsem să-l pedepsesc pentru pierderea mea.  Au trecut 22 de ani de la la ziua în care m-am despărțit de Mama. L-am privit pe doctorul îmbătrânit de ani și i-am spus “Bună ziua!” Evident că nu știa cine sunt.

M-am gândit de multe ori, în toți anii care s-au scurs: doctorii nu sunt Dumnezeu. Poate că soarta așa a vrut cu mama mea, poate că doctorul a vrut și n-a putut mai mult, poate că nu i-a păsat decât să ajungă mai repede acasă. Poate a greșit. Doctorii nu sunt Dumnezeu. Pe Dumnezeu l-am iertat. De medic nu-mi mai pasă. I-am dat bună ziua și atât… La anul voi fi de o seamă cu mama mea.

4 Comentarii

  1. 1
    TmBlog says:

    Bro, imi pare rau pentru pierderea ta 🙁
    S-a facut parul maciuca pe mine si, ciudat, nu am cuvinte.

  2. 2
    Marius says:

    Stii cum e aia cu pielea găinii?!
    Alte cuvinte…
    Sora mea a fost aproape de moarte din cauza unei asistente. A băgat-o in coma…si abia a scapat.

    • 2.1
      Panzer says:

      Sunt chirurg. Poate am aleea mea in cimitir…Am si eu mama, care merge la alti doctori din ce in ce mai des…Nu ma vad iertand, nici nepasandu-mi…Iti multumesc.

  3. 3
    Marius Stroe says:

    Da, Panzer, doctorii nu sunt Dumnezeu. Poate ca nu ai reusit sa salvezi toti oamenii care ti-au trecut pe sub bisturiu, dar daca tu stii ca ai facut tot ce ai stiut si ai putut inseamna ca ai facut ce trebuie.
    Si eu iti multumesc pentru oamenii pe care ii salvezi, chiar daca nu te cunosc si chiar daca asta e meseria ta.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.