Filmul este din 2016. Eu am plâns la el zilele acestea. Pentru că acum am aflat de el și acum l-am văzut. 100 de metri se numește, îl găsiți acum pe Netflix sau cine mai știe pe ce site-uri.
Un film care m-a întors pe dos. Ramon este un tânăr care performează în industria de publicitate, căsătorit, soția este însărcinată cu al doilea copil… și apare dezastrul.
Lumea se întoarce pe dos când Ramon nu mai poate să vorbească, este atacat de o paralizie parțială… M-am gândit că este lovit de un accident vascular cerebral. Cei care nu mor, au șanse să se recupereze. Măcar în mare parte, dacă nu total.
Dar există o afecțiune neurologică mai gravă decât AVC-ul. E vorba de scleroza multiplă, i se mai spune scleroza în plăci. Este o boală inflamatorie autoimună în care este afectat sistemul nervos central. pe scurt, asta produce dizabilități motorii, cel afectat experimentează tot felul de paralizii, apoi tot calvarul care poate dura ani de zile se termină cu moartea. Sunt unele cazuri în care boala este dusă pe picioare, cu tratament, zeci de ani sau doar câțiva ani… Nu există tratament de vindecare, ci numai de ameliorare, de amânare a deznodământului.
Ramon pare că este dărâmat de veste și de boală. De fapt este chiar doborât la pământ. La propriu. Apoi el decide că nu este victimă și dacă nu poți să mergi, atunci poți încerca să alergi…
Un film impresionant, profund, pe atât de trist pe atât de… plin de viață. Recomand!
“O poveste despre un om căruia i s-a spus că nu poate.
Peste 500 de europeni au scleroză, sunt neînțeleși cu miile, au necazuri la serviciu, sunt concediați, statul nu-i ajută, sunt singuri și deprimați. Lor le este dedicat acest film. “
M-am descurajat citind postul asta.
Dar pana la urma depinde si de noroc, in sensul ca uite, eu am boala asta dar in mare parte din timp (inca) nu am nici o problema. Da, viitorul suna cam gri, in sensul ca stii doar ca sistemul imunitar iti ataca creierul/maduva spinarii dar nu poti sti dinainte care parte. Pot avea si eu brusc un te miri ce, de la nu a mai vedea bine sau deloc, la paralizie partiala si alte minunatii. Dar exista medicamente relativ decente care pot intarzia manifestarile bolii pt unii mai norocosi.
Oricum, eu mereu am zis ca macar am noroc ca am o boala populara (daca tot trebuia sa am ceva adica, evident as fi preferat sa n-am nimic). In sensul ca sunt o gramada de oameni de stiinta care cerceteaza medicamente mai bune, sau refacerea creierului chiar (remyelination). Nu stiu daca vor gasi ceva la timp cat sa ma ajute pe mine personal, ca se misca tare incet medicina, dar macar incercari exista. Si poate in 5-10 ani, cine stie ce va fi si ce se va gasi.
Îmi pare rău, Andreea!
E adevărat ce spui, că e vorba și de noroc! Sunt oameni care mor de la o gripă și alții supraviețuiesc la cancer în faza IV.
Bucură-te de fiecare zi pe care o trăiești acum și nu te gândi la ipoteticele probleme care ar putea apărea! Poate că boala pe care o ai va evolua foarte lent la tine și cu ajutorul medicamentelor vei putea să duci o viață decentă.
O cititoare îmi spunea că soțul său are această boală de 24 de ani. Ia tratament, mai sunt unele probleme, dar reușește să-și trăiască viața în continuare.
Tu știi că nu suntem veșnici aici și că vine un moment când vom părăsi această lume. Îți doresc să te bucuri cât mai mult de ce ai aici și să te îngrijorezi cât mai puțin! Sănătate și senin în suflet, Andreea!