Dacă tot s-a închis VICE, atunci a trebuit să folosesc eu un titlu de acest fel.
MINA este Muzeul Imersiv al Noilor Arte. MINA este acronimul de la englezescul Museum of Immersive New Art.
Când am fost eu, înainte de Crăciun, biletul costa 50 de lei/persoană. Văd pe site-ul lor că tot atât costă și acum.
Mi-a plăcut cum s-a exprimat un tip, lângă mine, care era și el victimă vizitator al muzeului, alături de un copil și o soție: “Ca să stau de toți banii, ar trebui să stau până poimâine.”
E chiar așa rău la MINA, chiar nu merită văzut nimic acolo?! Nu, nu e chiar așa rău, ba chiar e drăguț, merită văzut, dar nu merită banii. 50 de lei pentru niște imagini proiectate pe pereți, tavan și podea… parcă e prea mult.
A meritat să văd lucrările artistului plastic Gustav Klimt, într-o recompunere digitală animată, au fost interesante imaginile subacvatice din Dunăre și… cam atât. Treaba asta nu putea să dureze mai mult de o oră, dacă aveai răbdare. Dar 50 de lei, mi s-a părut mult. Efectiv erau retroproiectoare, sincronizate, care aruncau imaginile pe toate laturile încăperii. Oamenii stăteau pe jos, câțiva pe niște pernuțe…. restul direct pe jos.
Asta nu e nepărat vina Muzeului, dar deși un mesaj din acesta era prezentat între proiecții, copiii erau de capul lor. Adică zici că erai într-un spațiu de joacă. Cei mici alergau, săreau pe pereți urmărind imaginile în mișcare… Deci, din punctul ăsta de vedere chiar nu merită să dai 50 de lei. Pentru că nu poți urmări liniștit proiecțiile.
Sonorul a fost destul de slab calitativ. Vocea prezentatorului filmulețelor se auzea tare, distorsionat și neclar. Acolo unde era doar muzică se auzea mai bine. Acesta e un alt motiv pentru care 50 de lei/persoană mi se pare cam mult.
V-am zis ce mi-a plăcut, v-am zis ce nu, acum… duceți-vă și voi și vedeți cum vi se pare! Și mai vorbim.
