Habar n-aveam, atunci când eram pionier și recitam poezii patriotice, de fapt osanale aduse mult iubitului tovarăș Nicolae Ceaușescu, că o să ajung acasă la el…
Era un vis de neconceput să calci pragul casei lui Nicolae Ceaușescu. Nici măcar n-am idee dacă aveai voie să mergi pe trotuarul din fața reședineței din Cartierul Primăverii. Nici nu îndrăzneai să intri pe stradă, ce zic eu să te fâțâi prin fața casei lui tovarășu’.
Uite că s-a întâmplat și “minunea”, la 34 de ani după Revoluție. Tovarășul nu era era acasă, despre tovarășa Elena Ceaușescu – savant de renume mondial se spune că mai bântuie prin clădire.
Am dat 65 de lei pe un bilet, nu înainte de a face rezervare înainte. Cică nu poți să te duci și să intri, pur și simplu. E ca la restaurantele de soi, trebuie să-ți faci rezervare.
Am intrat în biroul lui Ceaușescu, am vizitat dormitoarele private ale celor doi soți și ale copiilor Zoia, Valentin și Nicu. Păunii din curte, care mai ajung și prin gospodăriile vecinilor, sunt direct descendenți ai păsărilor care încântau cuplul prezidențial înainte ca mersul istoriei să-i mute la Cimitirul Ghencea.
Sincer să fiu, casa nu m-a impresionat prea mult, o adunătură de stiluri de mobilier și ornamente din stejar, nuc, mahon, trandafir și ce o mai fi fost… tablorui de Camil Ressu, Dumitru Ghiață, Octav Băncilă și alții.
Mi-a plăcut grădina.
Primu’
PS: Cred ca e mai bine sa vedem casa tovarasului in cadrul zeitgeist-ului in opozitie cu un apartament mediu sau cu o casa medie de la tara. Parca era un muzeu al comunismului pe undeva.
Daca o compari cu o casa medie/peste medie actuala o sa iti dai seama ca traim in cea mai buna perioada a istoriei.
Sunt de acord cu tine.
De muzeu al comunismului nu am nevoie, am trăit copilăria și ceva din adolecență în vremurile alea. Cu bune, dar mai ales cu rele…